Citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, Kathimerini susţine că guvernul de la Atena a cerut principalelor companii de utilităţi Athens Water Co (EYDAP) şi Public Power Company să demareze tranzacţii de tip repo, în urma cărora companiile împrumută bani Agenţiei de gestionare a datoriei Greciei pe baza unor acorduri de răscumpărare pe termen scurt. Kathimerini susţine că pe lista companiilor vizate se mai află şi grupul de telecomunicaţii OTE, la care statul elen are o participaţie de 10%. OTE, cel mai mare operator de telefonie din Grecia, este controlat în proporţie de 40% de Deutsche Telekom, care are şi controlul managerial la această companie.

La începutul acestei luni, Reuters a informat că guvernul condus de Alexis Tsipras a recurs deja la rezervele de lichidităţi ale fondurilor de pensii prin intermediul unor tranzacţii de tip repo. Autorităţile de la Atena încearcă în prezent să deblocheze fondurile rămase în programul de asistenţă convenit cu creditorii internaţionali, după ce la finele lunii trecute Grecia a obţinut o prelungire cu patru luni a programului de asistenţă cu condiţia să demareze o serei de reforme. Tsipras urmează să se întâlnească joi seara la Bruxelles cu cancelarul german Angela Merkel,cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker precum şi cu preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. (Sursa: Agerpres)