Executivul comunitar precizează că, miercuri, colegiul comisarilor a discutat o nouă propunere privind eliminarea tarifelor de roaming şi a căzut de acord că nu ar trebui să existe limite cu privire la perioada de timp care să fie impuse consumatorilor ce îşi utilizează dispozitivele mobile peste hotare în alt stat membru UE. Noua propunere va avea la bază principiul rezidenţei sau legăturilor stabile pe care consumatorii europeni le-ar putea avea cu alt stat membru UE. 

"Propunerile de astăzi asigură că putem pune capăt tarifelor de roaming începând cu data de 14 iunie 2017 pentru toate persoanele care călătoresc periodic în UE, dar asigură că toţi operatorii au instrumente pentru a se proteja împotriva abuzurilor", a declarat comisarul european pentru economia digitală, Gunther Oettinger. 

Noua propunere a Comisiei, care urmează însă să fie negociată, permite operatorilor să controleze modul de consum al abonaţilor, pe baza mai multor criterii. De exemplu, să verifice dacă un consum în ţara de rezidenţă nu este insignifiant comparativ cu consumul din străinătate. În cazul unor suspiciuni de abuz, operatorii vor trebui mai întâi să alerteze abonatul, ulterior putând să îi impună tarife de roaming de 4 eurocenţi pe minut de apel vocal, un eurocent pentru un SMS şi 0,85 eurocenţi pentru un megabit de date. Prin fixarea acestor praguri, UE vrea să evite situaţiile de abuz, în special posibilitatea ca o persoană că cumpere un card SIM într-o ţară în care tarifele sunt mai mici pentru a putea utiliza smartphone-ul pe întreaga perioadă a anului într-o altă ţară. 

Eliminarea tarifelor la roaming a fost un element de bază în eforturile UE de a crea o piaţă mai unificată în Europa, în special pentru serviciile de comunicaţii. Propunerea Comisiei trebuie mai întâi să fie dezbătută şi aprobată de organismele de reglementare din ţările membre înainte de a fi adoptată.

SURSA: Agerpres