"Mi-am stabilit printre priorităţi, încă de la începutul mandatului meu, Oltchim. (…) Compania şi-a anunţat intenţia de vânzare prin pachete de active şi sper ca, până la finalul anului, Oltchim să aibă o ofertă angajantă. Deşi este în insolvenţă, situaţia financiară a SC Oltchim SA s-a îmbunătăţit, ceea ce ne dă speranţă în găsirea unui investitor, deci pentru un viitor sustenabil al activităţilor economice ale companiei, în condiţii de piaţă", a declarat Borc, citat în comunicat. 

El a subliniat că menţinerea activităţii industriale în zona Râmnicu Vâlcea şi păstrarea locurilor de muncă sunt prioritare. 

"Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri sprijină transparenţa procesului de vânzare, poartă în continuare un dialog deschis cu Comisia Europeană pentru clarificarea problemelor vechi ale SC Oltchim SA, ceea ce va oferi siguranţă juridică potenţialului investitor", mai spun reprezentanţii ministerului. 

Potrivit unui anunţ al Oltchim, remis marţi Bursei de Valori Bucureşti, "Oltchim va lansa un proces competitiv de vânzare a activelor societăţii, grupate în mai multe pachete, în acest moment avându-se în vedere de către societate nouă astfel de pachete de active". 

Părţile interesate sunt invitate să depună scrisori de intenţie până la data de 30 septembrie 2016 pentru oricare dintre pachete, inclusiv pentru toate. 

Selecţia cumpărătorului sau cumpărătorilor se va face pe baza valorii economice a ofertei, procesul de selecţie fiind estimat a se finaliza până la sfârşitul anului 2016. 

"Deşi societatea este în insolvenţă, veniturile acesteia şi EBITDA au depăşit estimările din planul de reorganizare, fiind înregistrate venituri de 170,2 milioane de euro şi EBITDA ajustată de 17,7 milioane de euro în anul 2015. Totodată, veniturile şi EBITDA ajustată ale societăţii sunt aşteptate a se ridica la 176,5 milioane de euro, respectiv 23,9 milioane de euro la sfârşitul anului 2016", se mai arată în anunţul Oltchim. 

În luna ianuarie, reprezentanţii companiei declarau că Oltchim a primit trei scrisori de intenţie pentru privatizare din partea unei companii din China şi a două din România. 

"Compania chineză Junlun nu şi-a pierdut interesul pentru a achiziţiona Oltchim. Ei cunosc foarte bine starea combinatului şi ce se întâmplă aici. Însă au nevoie de un investitor care, credem noi, încă nu a luat o decizie finală. Pe de altă parte, partea chineză preferă să nu se facă publice prea multe aspecte înainte de a se întâmpla ceva concret pe această temă. Însă interesul încă există şi vor veni în luna martie într-o vizită la Vâlcea", a declarat Nicolae Bălan, reprezentantul BDO Business Restructuring, firmă care, împreună cu Rominsolv, asigură administrarea judiciară a combinatului. 

În plus, mai există alte două firme româneşti interesate de preluarea combinatului, a mai spus, tot la acea dată, Gheorghe Piperea, reprezentantul Rominsolv. El a refuzat să dea vreun nume, însă a precizat că este vorba despre un consorţiu de companii şi de o firmă de pe piaţa de capital. 

Pe lângă compania chineză Junlun Petroleum, anii trecuţi şi-au manifestat dorinţa de a participa la privatizarea Oltchim fondul de investiţii SIF Transilvania, compania Chimcomplex, deţinută de omul de afaceri Ştefan Vuza, dar şi compania petrolieră de stat din Azerbaidjan, SOCAR. 

În luna martie, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Chimcomplex Borzeşti a aprobat participarea la procesul de achiziţionare a activelor SC Oltchim SA. Agerpres

Te-ar putea interesa și: