Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Claudiu Năsui vorbește despre combinatul de la Krivoi Rog. Potrivit acestuia, combinatul are o problemă cu statul român.

Mai exact, Krivoi Rog este o fabrică abandonată din Ucraina la care este proprietar și statul român alături de statul ucrainean. În prezent aceasta nu funcționează și nu are nicio șansă să mai funcționeze în viitor, însă taxele și impozitele sunt plătite anual.

„Mulți ați auzit de combinatul de la Krivoi Rog.

Dar știți și că el ne mănâncă în fiecare an banii din taxe și impozite?

În ministerul economiei sunt multe probleme uitate de ani de zile. Unele de zeci de ani. Și, la fiecare astfel de problemă, este cineva care câștigă bani frumoși de pe urma ei. Combinatul de la Krivoi Rog este fix o astfel de problemă a statului român.

Nerezolvată de ani de zile și din care câțiva oameni conectați politic se îmbogățesc din banii contribuabililor.

Combinatul de la Krivoi Rog este o fabrică abandonată din Ucraina la care este proprietar și statul român alături de statul ucrainean. Inițial erau mai multe state care au fost implicate în construirea lui, dar au rămas numai acestea două. Combinatul nu mai funcționează și nici nu are vreo perspectivă de a se reporni”, a scris Claudiu Năsui pe Facebook.

Statul român plătește impozit pentru un combinat abandonat

Potrivit ministrului, combinatul a fost fondat în anul 1986, iar la acel moment România a plătit aproape 1 miliard de dolari pentru construcția sa. În schimb, țara noastră trebuia să primească paleți de fier pentru a produce oțel.

În loc de 30 de milioane de tone de paleți, România a primit doar 159.000 de tone, adică doar 0.53% din cât trebuia să primească, de fapt.

Totodată, deși combinatul nu funcționează de 22 de ani, statul român continuă să plătească anual un milion de euero la trei firme pentru pază și conservare, firme care, de fapt, păzesc o ruină și se bucură de banii statului român.

„Este o reminiscență a economiei socialiste planificate deținute de stat. A fost fondat de Republica Socialistă România, împreună cu alte state din lagărul socialist, în anul 1986. România a plătit atunci 640 milioane ruble transferabile (echivalentul a ~1 miliard de dolari) pentru construcție. În schimbul acestor bani, România trebuia să primească peleți de fier pentru a produce oțel. În total, statul român ar fi trebuit să primească ~30 de milioane de tone de peleți timp de 10 ani. În practică, a primit doar 159 mii de tone. Adică 0.53% din cât trebuia să primească. O altă „bună afacere” a statului.

Să ne înțelegem bine: de 22 de ani acest combinat nu mai funcționează deloc. Celelalte state cu care eram în asociere și-au marcat pierderea și au vândut pe cât au putut ce aveau calculat drept contribuție națională. Statul român, însă, a ales să rămână agățat de combinat alături de statul ucrainean, cel pe teritoriul căruia se află acest maldăr de fier din care se fură anual, cam orice. Sunt nenumărate reportaje făcute de televiziunile românești care arată aproape an de an că din combinat, adică ce a mai rămas din el după atâta vreme, se fură ca din codru.

Știți ce face statul român cu el de zeci de ani? Plătește anual un milion de euro la trei firme pentru „pază și conservare”. Trei firme care tot fac bani frumoși an de an din paza unei ruine. An de an”, mai scrie ministrul.

Notă de plată de 5,4 milioane de lei

Reacția ministrului vine după ce acesta a primit nota de plată pentru anul 2021. Se pare că România trebuie să plătească alte 5,4 milioane de lei, în condițiile în care aceste firme sunt impuse printr-o lege în care paznicii sunt obligatorii.

Suma este plătită an de an, iar ministrul a cerut și o serie de fotografii pentru a vedea pentru ce plătește statul român o sumă atât de mare. El a mai adăugat că până în prezent, România a plătit acestor firme peste 70 de milioane de lei, mai exact 1 milion de euro pe an.

„Recent am primit pe masă nota de plată pe anul acesta. Ne costă încă 5,4 milioane de lei. Nu sunt alese la întâmplare aceste firme. Sunt impuse printr-o lege în care ele apar paznici obligatorii. Repet, an de an. Am cerut și eu poze de la fața locului să vedem ce păzim. Dacă tot ne costă cât o secție ATI nouă în fiecare an.

Combinatul este o epavă. Vă las pe dumneavoastră să judecați cât de bine se face „conservarea și paza” din poze și din reportaje.

Am crede măcar că aceste trei firme au fost alese pe baze concurențiale printr-o licitație sau prin orice e firesc în 2021. Deloc. Sunt trei firme nominalizate expres într-un HG din 1999. Cele trei firme sunt: Arcom SA, Arcif SA și Uzinexport SA.

Până acum, aceste firme au primit peste 70 de milioane de lei. Adică 1 milion de euro pe an”, a mai spus Năsui.

România trebuie să iasă din această afacere

Ministrul se întreabă ce interes are România de plătește bani publici unor firme pentru a plăti o epavă. El a mai adăugat că acest combint nu are nicio perspectivă ci este doar o gaură neagră.

Singurii beneficiari sunt firmele de pază care încasează o grămadă de bani, chiar de la statul român. În acest context, Claudiu Năsui a propus premierului Florin Cîțu ca România să iasă din această afaceere, care nu are niciun scop decât îmbogățirea altora.

„Care e interesul în această schemă? Să tot plătim bani publici unor firme pentru păzirea unei epave fără viitor și să aruncăm fără sens banii plătiți de fiecare contribuabil în parte într-o gaură neagră? Sau în buzunarele unor căpușe ale statului?

Pentru mine și pentru orice om de stat cu bun simț, e clar că acest combinat, așa cum este acum, nu are nicio perspectivă. Până acum statul a întreținut această gaură neagră din motive pe care pot doar să le bănuiesc.

Singurii beneficiari din toată povestea asta sunt cele trei firme care nu fac nimic. Dacă ar fi plătite din bani privați, aș zice treaba lor. Dar problema este că sunt plătiți din banii contribuabililor, iar eu nu suport risipa.

De aceea am propus prim-ministrului ce nu a avut curaj nimeni să facă de zeci de ani încoace: să ieșim din această afacere comunistă păguboasă care încă risipește banii românilor fără absolut niciun scop altul decât îmbogățirea unor abonați la bani de la stat”, adaăugă Năsui.

Mai exact, ministrul susține că acest combinat trebuie vândut la licitație pentru c România să recupereze ce poate fără a mai plăti anual un milion de euro.

Claudiu Năsui susține că se așteaptă ca acțiunea să nu fie văzută cu ochi buni, însă acest lucru nu îl interesează pe ministru.

„Concret, trebuie să vindem la licitație activele și toate creanțele de acolo. Să mai recuperăm ce putem și să nu mai plătim un milion de euro pe an unor firme stabilite din pix în 1999.

PS: Îmi dau seama că acțiunea mea va mai porni o altă campanie contra mea. Nu mă interesează. Un coleg cu care lucrez la minister mi-a spus că niciun om normal nu își închipuie câte surse de sifonare a banilor publici există în ministerul economiei. Are perfectă dreptate. Dar, pe fiecare dintre ele le vom închide pe măsură ce aflăm de ele. Fix așa cum vom face și cu asta”, adaugă Năsui.