Cod Rutier 2025. Șoferii NU au prioritate. Se aplică amendă 1.600 lei și suspendarea permisului pentru 60 de zile
SURSA FOTO: Dreamstime
Codul Rutier 2025 clarifică obligațiile șoferilor privind acordarea priorității pietonilor: aceștia trebuie să oprească doar dacă pietonul se află pe sensul lor de mers sau dacă acesta a ajuns aproape de jumătatea drumului. În cazul trecerilor cu linii de tramvai sau scuar, regulile devin mai stricte, cerând o atenție suplimentară.
Codul Rutier 2025. Deși prioritatea acordată pietonilor pare o regulă simplă, realitatea din trafic impune nuanțe esențiale, mai ales în situațiile în care pietonii se află pe sensul opus de mers sau când traversarea se face peste linii de tramvai.
Traversarea regulamentară a drumului de către pietoni trebuie să se facă doar prin locuri special amenajate – treceri marcate sau semafoare pietonale. În lipsa acestora, în localități, legea permite traversarea pe la colțul străzii, cu condiția ca pietonii să se asigure temeinic.
Totuși, dacă traversarea are loc în mod neregulamentar – pe culoarea roșie a semaforului, în afara trecerii sau fără asigurare – răspunderea accidentului revine integral pietonului, cu condiția ca șoferul să fi respectat regulile de circulație.

Codul Rutier 2025. Pe care sens trebuie să se afle pietonul pentru ca șoferul să oprească?
Potrivit prevederilor actualizate, șoferii sunt obligați să acorde prioritate doar pietonilor care sunt angajați în traversare și se află pe sensul lor de mers. Dacă pietonul este pe sensul opus, nu există obligația legală de a opri – cu o excepție importantă: atunci când persoana s-a apropiat de jumătatea drumului.
În acest caz, deși inițial traversarea a început pe partea opusă, pietonul a intrat deja într-o zonă de risc pentru șoferul de pe celălalt sens. Instructorul auto Marian Croitoru subliniază:
„Deși pietonul se află pe sensul opus, să zicem că e la jumătatea benzii, deja se consideră că a inițiat traversarea și ești obligat să oprești. În mod normal, pietonul ar trebui să ajungă la jumătatea drumului și să se asigure, din nou, înainte de a continua traversarea. Dar foarte mulți se uită în stânga, văd că mașinile opresc, apoi traversează direct, fără să se mai asigure și din dreapta. Sau efectiv o iau la fugă. Și astfel, în câțiva pași, poate ajunge de pe sensul opus fix pe banda ta. De aceea, cel mai bine e să oprești, chiar dacă pietonul a inițiat traversarea de pe sensul opus”, a explicat instructorul Marian Croitoru, pentru ProMotor.
Situații particulare: tramvaie și treceri cu scuar
O atenție deosebită trebuie acordată trecerilor de pietoni care intersectează liniile de tramvai. Aici, obligațiile se extind și către vatmani, care trebuie să acorde prioritate pietonilor. Șoferii sunt sfătuiți să adopte o conduită preventivă, mai ales atunci când tramvaiul este oprit în stație.
În cazul trecerilor de pietoni cu scuar, regula e clară: dacă pietonul se află în zona mediană și intenționează să continue traversarea, conducătorii auto trebuie să oprească. Dacă pietonul e încă pe sensul opus și nu a ajuns în scuar, oprirea nu este obligatorie.
„Atunci când vezi tramvaiul oprit în stație, chiar dacă se află pe sensul opus de mers, precaut este să reduci viteza. Și chiar să fii pregătit să frânezi brusc, în cazul în care un pieton îți sare în față pe după tramvai. Este o regulă nescrisă ca atunci când vezi tramvaiul oprit, chiar dacă are stație cu scuar, să încerci să circuli cât mai departe de aceasta. Oricând un pieton se poate dezechilibra, poate cădea în fața mașinii”, a mai explicat instructorul auto.
Nerespectarea priorității pietonilor este considerată contravenție gravă și atrage sancțiuni consistente. Amenda variază între 1.215 și 1.620 de lei, iar permisul de conducere este suspendat pentru 60 de zile.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





