Brin şi-a motivat afirmaţia reamintind de încercările guvernelor de a controla şi a înăbuşi accesul la internet şi interacţiunile cetăţenilor din mediul online. Co-fondatorul Google nu s-a oprit aici, ci a continuat prin blamarea unor companii precum Facebook şi Apple care, prin eforturile de a împiedica pirateria şi prin controlarea software-ului pe care utilizatorii îl folosesc pe platformele specifice, lărgesc considerabil suma de restricţii ce limitează la ora actuală libertatea utilizatorilor pe internet.

“Sunt foarte multe forţe care s-au aliniat împotriva deschiderii şi libertăţii internetului, iar acestea vin din toate colţurile lumii. Sunt mai îngrijorat decât eram în trecut de această problemă”, a declarat Brin.

Eforturile unor state precum China, Arabia Saudită şi Iran de a cenzura şi a restricţiona accesul la internet sunt alte aspecte îngrijorătoare, a adăugat co-fondatorul Google.

Mai mult, dezvoltarea unor companii precum Facebook şi Apple, care nu permit utilizarea unor alte platforme decât cele create în interiorul companiei şi care au control total asupra datelor utilizatorilor, tind să înăbuşească inovaţia şi concurenţa, indispensabile unui internet aflat în dezvoltare.