CNAIR suflă și-n iaurt, nu deschide o autostradă pentru niște becuri și alte neconformități

CNAIR suflă și-n iaurt, nu deschide o autostradă pentru niște becuri și alte neconformități

SURSA FOTO: Facebook, Sorin Grindeanu

Publicat de Daniela Popescu la 10 ianuarie 2018, 00:51

După demolarea unei porțiuni din autostrada Orăștie-Sibiu, oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu inaugurează alte șosele la patru benzi fără a verifica cu strictețe modul privind respectarea siguranței rutiere și proiectul de construire a drumului și structurilor.

De la sfârșitul anului trecut, oficialii CNAIR au anunțat că cei 12,4 km de autostradă, respectiv lotul 3 Sebeș-Turda, sunt finalizați în proporție de 99%. Ieri, echipă a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a fost prezentă,  pe Autostrada Sebeș-Turda pentru a inspecta lucrările lotului 3, de la Aiud la Decea. „Se încheie actele în urma inspecției. Au fost trei comisii, pentru drum, siguranță și structuri.
Recepția a fost respinsă, între luna noiembrie și ianuarie nu s-a modificat nimic în bine, există anumite zone neconforme. Recepţia pentru finalizarea lucrărilor a fost reprogramată”, conform oficialilor CNAIR
La recepția de anul trecut au fost constatate următoarele probleme: nerespectarea proiectului propus și asumat chiar de antreprenor, pentru construcția căilor de rulare pe pod, zone cu exces de bitum, iluminatul pe poduri era realizat cu lămpi pe sodiu și nu cu led, situație care duce la creșterea facturii energiei electrice și implicit a cheltuielilor de operare.
După ce va fi recepționat și lotul 4 Sebeș-Turda, se va circula cursiv pe 27 de km de autostradă, între nod Turda și nod Aiud”, spun oficialii CNAIR.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Daniela Popescu

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.