CNAIR: ANM anunţă prelungirea CODULUI ROŞU pentru Ialomiţa şi Călăraşi. La noapte se instalează gerul
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că Administrația Națională de Meteorologie a prelungit valabilitatea Codului Roșu pentru județele Ialomița și Călărași până la ora 16:00.
Reprezentanţii Comandamentului de iarnă de la Ministerul Transporturilor ne-au declarat că nicio maşină nu circulă pe autostrăzi, drumurile naţionale sau judeţene în judeţele unde este Cod Roşu. „Precizăm că începând cu ora 12:20 a fost închisă circulația rutieră pe DN 2, Focșani – Adjud, km 185+000 – km 228+500. Decizia închiderii a fost luată din cauza ninsorilor abundente viscolite ce determină vizibilitate redusă”, explică oficialii CNAIR.
În prezent, zona de Sud-Est a României este sub Cod Roşu de ninsori viscolite. Judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Ialomiţa şi Călăraşi sunt măturate viscol şi zapada.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





