S-au tras clopotele pentru Călin Georgescu
Marți, după ce a finalizat formalitățile de semnare a documentelor pentru controlul judiciar la secția de poliție din apropiere, Călin Georgescu s-a îndreptat către Biserica Sfânta Mare Muceniță Varvara din Buftea. Însoțit de agenții săi de pază, acesta a intrat cu mașina direct în curtea bisericii, pășind în lăcașul de cult cu discreție.
Pe măsură ce mașina sa a trecut de intrarea în curtea bisericii, clopotele au început să răsune, stârnind uimire printre cei care asistau la scena neașteptată.
Când a fost abordat de jurnaliști, preotul a oferit o explicație pentru gestul clopotelor, sporind și mai mult surpriza celor care priveau întreaga scenă.
„S-a tras clopotul așa. Nu e bine? E un eveniment pentru biserică. Când vine cineva. Așa și când a intrat părintele Cleopa în Sfântul Munte, s-au tras clopotele și a fost un sfânt. Și acum s-a tras un clopot poate vine un președinte”, a spus preotul, explicând decizia de a marca momentul în acest fel, potrivit Antena 3 CNN.
Preotul a subliniat că, în opinia sa, vizita unei personalități la biserică are o semnificație aparte: a explicat că astfel de momente sunt adevărate sărbători pentru comunitate.
Călin Georgescu nu este la prima apariție controversată în contexte religioase. În cursul campaniei electorale de anul trecut, mai mulți preoți au fost acuzați de implicare politică în favoarea sa, deși regulile Bisericii Ortodoxe Române interzic categoric orice formă de propagandă în interiorul lăcașurilor de cult.

Călin Georgescu se află sub control judiciar
Amintim că fostul candidat se află sub control judiciar, însă continuă să păstreze o aura de „aleasă” personalitate în ochii unor susținători fideli.
La ieșirea de la IPJ Ilfov, Călin Georgescu a adresat câteva cuvinte concise presei.
Georgescu a susținut că acuzațiile aduse împotriva sa sunt neadevărate și că, dacă cei care le-au formulat susțin contrariul, ar trebui să demonstreze veridicitatea lor. El a precizat că cel mai exigent judecător rămâne propria sa conștiință și că, dacă Dumnezeu îi va permite, va rămâne ferm, indiferent de obstacolele care i se vor pune în cale.
„Adevărul lor este minciună. (…) Acuzele aduse mie sunt false. Dacă se pretinde că nu sunt false, le cer acuzatorilor mei să demonstreze că nu sunt false.
În ceea ce mă privește, cel mai aprig judecător este conștiința mea și dacă Dumnezeu vrea să stau în picioare, voi sta în picioare, indiferent de câte piedici mi se vor pune”, a declarat Georgescu.