Băsescu nu crede că Georgescu este omul rușilor
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit la TV, duminică seara, despre anularea alegerilor prezidențiale din 2024, afirmând că decizia ar fi fost rezultatul unei „afaceri dâmbovițene”, și nu al unei intervenții străine. Băsescu a declarat că rușii ar fi intervenit doar înaintea turului al doilea, profitând de „debandada politică” din România, însă a insistat că anularea scrutinului a fost o decizie internă, motivată politic.
Fostul șef al statului a susținut că nimeni nu-l poate convinge că Călin Georgescu ar fi „omul rușilor”, explicând că acesta a lucrat în instituții românești și a fost implicat în negocieri internaționale în timpul guvernării sale, la propunerea lui Teodor Baconschi.
„Din interese de partid au distrus pur și simplu procesul electoral în anul 2024. Toți au fost de acord – și PSD, și PNL, și UDMR să amestece europarlamentarele cu localele, complet nerecomandat de Comisia de la Veneția, și imposibilă campanie și pentru europarlemntari, și pentru primari. Apoi au făcut cea mai spectaculoasă mizerie politică – la alegerile prezidențiale a fost turul 1, au intercalat alegerile parlamentare după o săptămână, și au făcut apoi turul 2 la alegerile prezidențiale.
Rezultatul este cel pe care l-am văzut. Nu a ieșit cine trebuie, pentru că au și calculat prost mișcarea voturilor, și au făcut ceea ce va rămâne pentru totdeauna în istoria României – anularea alegerilor fără argumente. Pentru mine nu e un argument că procurorul general a prezentat rechizitoriul, dacă înțeleg bine. Nu este un argument, pentru că l-aș crede după ce ar fi validat de un judecător”, a zis fostul șef de stat, duminică seară, fiind prezent în platourile de filmare de la Digi24.
Băsescu crede că partidele aflate la guvernare au distrus alegerile din 2024
În opinia sa, partidele aflate la guvernare – PSD, PNL și UDMR – ar fi distrus procesul electoral din interese de partid, amestecând alegerile europarlamentare cu cele locale, deși acest lucru nu era recomandat de Comisia de la Veneția. Băsescu a afirmat că organizarea a patru rânduri de alegeri simultan a fost o greșeală majoră, făcută în încercarea de a obține un rezultat electoral maxim, dar care s-a întors împotriva inițiatorilor.
El a explicat că anularea alegerilor a fost decisă din cauza rezultatelor neașteptate, susținând că, dacă Marcel Ciolacu ar fi intrat în turul al doilea, scrutinul nu ar fi fost anulat. Potrivit fostului președinte, anularea a avut loc pentru că „nu a ieșit cine trebuie”, iar justificarea privind un rechizitoriu al procurorului general nu ar fi un argument valid în lipsa unei decizii judecătorești.
Băsescu a afirmat că România a intrat într-o criză gravă de credibilitate și că încercările președintelui Nicușor Dan de a explica implicarea Rusiei în anularea alegerilor ar fi „o copilărie”.
„Nicușor Dan, informațiile din raport le-a pus sub semnul întrebării. A spus: vor mai veni date și voi reveni să le clarificăm. Dar eu susțin fără rezerve că anularea alegerilor a fost o afacere românească, că debandada din sistem – anularea alegerilor prezidențiale – a fost o afacere românească. Mixarea alegerilor din 2024, patru rânduri de alegeri amestecate, n-a fost decât în scopul obținerii rezultatului maxim pentru partide și n-au reușit să obțină rezultatul maxim scontat.
Și ultimul lucru pe care cred că l-au pierdut a fost capacitatea de a număra cum mișcă voturile, pentru că știm toți, a spus-o și Simonis, a spus-o și primarul de Buzău – am primit instrucțiuni să punem voturi la George Simion. Evident, n-au pus cum trebuie, pentru că Ciolacu n-a intrat în turul doi.
Dacă Ciolacu intra în turul doi, nu se anulau alegerile sub nicio formă. Dacă n-a intrat în turul 2, s-au anulat alegerile. Pentru că nu-l voiau nici pe Călin Georgescu, pe care nici eu nu l-aș vota pentru nimic în lume, nu o voiau nici pe doamna Lasconi. Or, aici România a intrat într-o criză de credibilitate incredibilă, iar eforturile pe care le face Nicușor Dan acum să mai explice cu rușii, atât cât se poate, e o copilărie. Eu susțin că este o afacere dâmbovițeană afacerea anulării alegerilor.”
Sprijinul Rusiei pentru Georgescu a fost oportunist, crede Băsescu
În același timp, fostul președinte a precizat că Rusia ar fi valorificat propagandistic haosul creat de partidele românești, fără a fi inițiat sau coordonat operațiunea. El a spus că sprijinul Kremlinului pentru Călin Georgescu a fost oportunist, explicând că „rușii nu sunt atât de proști încât să-și fi instalat în Rusia toată infrastructura de falsificare a alegerilor”.
„Părerea mea este că rușii au jucat, categoric, când au văzut că e loc să joace datorită prostiilor, confuziilor pe care le-au creat partidele aflate la guvernare cu organizarea alegerilor, au venit și rușii cu propaganda lor. Dar pe mine nu mă poate convinge nimeni că acest Georgescu este omul rușilor. El a devenit susținut de ruși pentru că le-a convenit. E jocul pe care rușii l-au făcut.
De ce nu cred în povestea asta cu omul rușilor? Pentru că omul ăsta a fost la mine în birou în 2011. Era, cred că în Ministerul de Externe sau la Ministerul Mediului, a lucrat ani de zile. A fost trimis de Baconschi, deci, în timpul guvernării mele la unul pentru niște negocieri pe niște rezoluții legate de mediu, deci nu este format de instituțiile rusești, este format de instituțiile românești.
Noi am creat condiții să se amestece rușii, prin modul cum am organizat alegerile și cum s-au manifestat. Exact cum s-a manifestat și JD Vance, să mă scuzați, da, Vance ne-a acuzat că am anulat alegerile, Putin ne-a acuzat săptămâna trecută și ne-a dat exemplu că am anulat alegerile. Dar faptul că în materialul prezentat de președintele Dan, una din informații este că s-au creat adrese din 2022-2023 și că ele au fost activate cu o zi înainte de vot. Cât de proști să fie rușii ca să pregătească site-uri de atac, de promovare a lui Călin Georgescu în Rusia? Le puteau face într-o țară africană, le puteau face în Asia, le puteau face oriunde.
A fost susținut Călin Georgescu de Kremlin? Da, a fost susținut pentru că s-a intrat în hora în care s-a intrat și propaganda Kremlinului nu avea cum să rateze ocazia de a discredita un proces de alegeri din România. Și de asemenea, nu-i cred atât de proști încât să-și fi instalat în Rusia toată infrastructura de falsificare a alegerilor. Nu-i cred pentru nimic în lume. Nu cred asta. Nu este Rusia cea care a inițiat, a pregătit și a executat operațiunea. Rusia a valorificat-o, după părerea mea, propagandistic, atât. L-a susținut pe Georgescu. Dacă era Georgescu omul rușilor, îl devoalau, să spună că îl susțin pe Georgescu.”
Băsescu acuză implicarea neconstituțională a CSAT în anularea alegerilor prezidențiale din 2024
Totodată, Băsescu a criticat implicarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în procesul electoral, afirmând că instituția nu are, potrivit Constituției, atribuții legate de validarea sau corectitudinea alegerilor. El a amintit și o declarație a lui Marcel Ciolacu, care ar fi spus că s-a dorit renumărarea voturilor, dar că nu s-a implicat „ca să nu se ajungă la anularea alegerilor”, menționând că expresia „să anulăm alegerile” îi aparține liderului PSD, nu lui.
Băsescu a reiterat că anularea alegerilor prezidențiale din 2024 a fost „o afacere românească”, generată de greșelile și calculele greșite ale partidelor de guvernare, iar Rusia nu ar fi făcut decât să profite propagandistic de această situație.
„Puteți să întoarceți și Constituția, și legea CSAT-ului pe toate părțile și nu veți găsi nicio atribuțiune a CSAT-ului legată de alegeri. Validarea voturilor, a corectitudinii campaniei le face AP-ul cu Biroul Electoral Central, sunt alte instituții. De unde a venit inovația cu CSAT?. S-a vrut o protecție majoră.
Trebuie să nu ne facem că uităm ceva. Declarația lui Ciolacu, care a spus au vrut să renumere, dar eu nu m-am băgat la treaba asta ca să anulăm alegerile, este declarația lui Ciolacu, nu a mea. Deci, cu formularea să anulăm alegerile nu este a mea, este a lui Ciolacu, care este vicepreședinte CSAT.”