Asta în comparație cu ce se întâmpla până atunci despre care am scris AICI.

Iată câteva exemple.

Eugène Sué, pentru Jidovul rătăcitor, a primit 100.000 de franci; pentru Misterele Parisului, 160.000 de franci.

Dumas-tatăl a câştigat, cu Cei trei mușchetari şi Contele de Monte Cristo, 200.000 de franci.

Victor Hugo (foto) a luat pentru Mizerabilii 400.000 de franci. El a lăsat în urmă o avere de șapte milioane.

Thiers, pentru Istoria Revoluției,  a încasat 200.000 de franci.

Eug. Scribe, cu piesele sale, şi-a strâns o avere de 400.000 de franci.

George Sand câştiga 40.000 de franci pe an.

Din contră, Beranger a cedat operele sale pentru 800 de franci rentă viageră.

Piesa Doamna Angott a fost cumpărată de la autorul ei, pe atunci

necunoscut, cu 600 de franci, şi a adus Teatrului Veseliei (Théâtre de la Gaité) 500.000 de franci.

După Emile de Girardin, autorii, în 1835, se împărţeau în cinci categorii:

1) Acei ale căror lucrări se vindeau până la 2.500 de exemplare, fiecare volum fiind plătit de la 3 la 4000 de franci. Numai doi autori aveau acest noroc: Victor Hugo și Paul de Kock;

2) Acei al căror tiraj mergea până la 1500 de exemplare şi care primeau de la 2000 la 2500 de franci. Ei erau patru: Balzac, Sué, Janin şi Soulie;

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric