Cioloş, după întâlnirea cu Isărescu: Am discutat despre viziunea de dezvoltare economică pe termen mediu şi lung
Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit, marţi, la sediul BNR, cu guvernatorul Mugur Isărescu, şeful Executivului precizând că au discutat despre „viziunea de dezvoltare economică pe termen mediu şi lung”.
La întâlnirea care a durat aproximativ două ore au mai participat vicepremierul Costin Borc şi ministrul de Finanţe, Anca Dragu.
"Am anunţat în urmă cu o lună că vrem să lucrăm dincolo de implementarea programului de guvernare pe acest an, vrem să lucrăm pe o viziune de dezvoltare economică pe termen mediu, pe termen lung. O să avem discuţii inclusiv cu partidele parlamentare pe acest lucru, pentru că am vrea să ajungem la ceva ce poate fi asumat la nivel naţional, fără să avem pretenţia că noi o să facem totul", a declarat premierul Dacian Cioloş după întâlnire.
El a adăugat că a discutat pe această temă cu guvernatorul BNR şi cu economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.
Întrebat dacă la întâlnire s-a discutat şi despre legea dării în plată, Cioloş a precizat: "Nu am discutat, atât am discutat". AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





