Tim Cook, 50 ani, fiul unui lucrător naval,  a fost angajat de Steve Jobs în anul 1998. Acesta a fost numit Chief Operating Officer- director operational- Apple în anul 2005.  Cook a lucrat anterior la Compaq şi IBM. De-a lungul anilor au circulat mai multe zvonuri legate de Cook, cum că acesta nu este fidel companiei Apple şi va pleca fie la Dell, fie la Motorola.

Cook nu a plecat şi a pus umărul la treabă, Apple fiind în prezent cea mai valoroasă companie de IT din lume, cu o capitalizare de piaţă de 320 de miliarde de dolari.

“Tim Cook nu este la fel de carismatic ca Steve Jobs, însă acesta impune mare respect”, a declarat Carolina Milanesi, analist Gartner.

În luna august a anului 2004, Cook a condus compania Apple pentru două luni, în timp ce Steve Jobs îşi revenea după operaţia de pancreas. Cinci ani mai târziu, acesta s-a aşezat din nou în fotoliul de CEO, Jobs suferind o nouă operaţie, un transplant de ficat.

Spre deosebire de Steve Jobs care are un salariu simbolic de 1 dolar, Cook a primit în ultimul an financiar un bonus financiar în valoare 59,1 milioane de dolari, 5 milioane de dolari cash şi restul în acţiuni. De când s-a alăturat companiei, acesta a vândut acţiuni în valoare de peste 100 de milioane de dolari. În ciuda acestor câştiguri, Cook locuieşte într-o casă închiriată din Palo Alto, California. 
SURSA: Telegraph.co.uk