Numirea Violetei Luca vine la scurt timp după promovarea sa în funcţia de director general executiv adjunct (Deputy CEO). Violeta Luca, unul dintre cei mai apreciaţi executivi din industrie, s-a alăturat managementului Flanco în august 2011, în funcţia de director de marketing. Anterior, Violeta Luca a lucrat pentru 8 ani în cadrul Whirlpool România, ocupând din iunie 2007 funcţia de director comercial. Absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, precum şi a numeroase cursuri de management, Violeta Luca are o experienţă de 10 ani în domeniul electroIT.
Fostul director general al Flanco, Adrian Olteanu are 32 de ani şi a activat în cadrul Flanco timp de 10 ani. El este artizanul singurei reorganizări de succes a unei companii mari din România, preluând funcţia de CEO al Flanco în 2009, odată cu declanşarea procedurii de insolvenţă. Anterior, Olteanu a preluat funcţiile de Chief Operations Officer şi Deputy CEO.
"Realizările lui Adrian Olteanu în cele 30 luni de mandat ca CEO sunt unice şi spectaculoase în acelaşi timp datorită dimensiunii rezultatelor, Flanco a ieşit din insolvenţă după numai 10 luni de la declanşarea procedurii, cifra de afaceri s-a dublat, cota de piaţă a crescut de mai mult de trei ori, iar pierderile semnificative din trecut au fost transformate în profit"", se arată în comunicatul companiei.

În 2012, afacerile Flanco s-au oncentrat pe creşterea calităţii serviciilor oferite clienţilor şi pe îmbunătăţirea eficienţei operaţionale. În perspectivă, Flanco îşi propune consolidarea poziţiei pe piaţă, prin creşterea preferinţei în rândul consumatorilor pentru brand.
Anul trecut, compania a înregistrat afaceri de 110 milioane de euro şi un profit operaţional de 3,5 milioane euro. Echipa Flanco numără peste 800 angajaţi şi operează o suprafaţă comercială de 43.000 mp.

Te-ar putea interesa și: