Numeroşi parlamentari americani reproşează Departamentului Trezoreriei că nu acuză în mod oficial China de manipularea propriei monede, fapt ce ar deschide de facto posibilitatea aplicării unor sancţiuni împotriva Beijingului.

Iniţiativa mai urmăreşte să faciliteze solicitările firmelor americane pentru aplicarea drepturilor vamale suplimentare şi să impiedice pătrunderea pe piaţa Statelor Unite a mărfurilor provenite din ţările care îşi subevaluează moneda.

Unul dintre senatori, democratul Chuck Schumer, a catalogat politica monetară a Chinei drept ‘crimă economică’. Colegul său democrat, Sherrod Brown, a adăugat că manipularea monedei chineze ‘nu este concurenţă’, ci ‘înşelăciune’.

Proiecte similare de lege depuse în trecut nu au fost niciodată aprobate.

Iniţiativa legislativă ar trebui să fie dezbătută în octombrie în Senat, fiind susţinută de democraţi cărora li s-ar putea alătura şi republicanii. În Camera Reprezentanţilor, dominată de republicani, problema în cauză nu se află pe ordinea de zi.

Administraţia de la Casa Albă, care promovează o politică de dialog cu China, nu sprijină proiectul de lege. Noua armă de distrugere: declarația șoc China și America, deja în război: cel al declarațiilor