Guvernul chinez afirmase recent că intenţionează să realizeze o testare mai extinsă pentru a-i identifica rapid şi izola pe purtătorii de coronavirus, în urma înmulţirii cazurilor având legătură cu persoane venite din străinătate şi cu noi transmiteri locale. China a recunoscut însă că acurateţea testelor trebuie îmbunătăţită şi că trebuie înfiinţate mai multe laboratoare.

„Strategia actuală de testare corespunde cu strategia noastră de control şi prevenţie a epidemiei”, a declarat luni Jin Qi, preşedintele Institutului de Biologie Patogenă al Academiei Chineze de Ştiinţe Medicale. Potrivit Agerpres, testele sunt realizate mai ales asupra grupurilor cu risc înalt, cum sunt persoanele cu simptome sau cele din zone infectate, şcoli şi spitale, le-a declarat Jin reporterilor într-un briefing de presă la Beijing.

Alte grupuri care necesită testări, cum sunt cei care revin să lucreze în activităţi ce implică o mare densitate de oameni, vor fi testate cât mai mult în măsura posibilului, a adăugat el. Wuhan din provincia centrală Hubei, epicentrul epidemiei în China, a dublat numărul de teste la 60.000-65.000 pe zi de când oraşul a ieşit din izolare pe 8 aprilie.

Teste fals pozitive

Unele provincii îi obligă pe cei veniţi din regiunile cu risc mediu spre ridicat să fie testaţi înainte de a le permite accesul. Carantinarea la sosire este un lucru obişnuit. Pentru a urmări statusul rezultatelor testărilor, guvernul a lansat recent un serviciu mobil online care le permite oamenilor să ţină o istorie a acestora.

Majoritatea cazurilor noi raportate în aprilie au fost persoane venite din străinătate şi care i-au infectat pe alţii cu care au intrat în contact. Harbin, capitala provinciei Heilongjiang şi oraşul său cel mai populat, încearcă să aducă sub control în această lună un focar local de infectare care s-a propagat în provincia vecină Mongolia Interioară şi în provincia Liaoning.

Un motiv de preocupare este faptul că unele persoane au ieşit pozitive la coronavirus doar după mai multe runde de testare. Lipsa de fiabilitate a testării ar putea submina eforturile de repornire a celei de-a doua economii a lumii în contextul în care restricţiile de deplasare internă sunt relaxate pentru a facilita mişcarea muncitorilor migranţi, călătoriile de afaceri şi turismul intern.