Autostrada Lugoj-Deva a fost blocată mai bine de trei ani de câţiva lilieci aflaţi într-o peşteră. Proiectul celei mai aşteptate autostrăzi din România, Piteşti-Sibiu s-a împotmolit din cauza anumitor specii de reptile, amfibieni şi păsări. Centura Caracal, unde s-au cheltuit 10 milioane de euro, nu se poate inaugura pentru că a fost construită prea aproape de stâlpii de curent. Acestea sunt doar trei exemple de lucrări de infrastructură rutietă blocate sau amânate din motive halucinante.
Pentru deblocarea acestor proiecte, reducerea birocraţiei şi simplificarea procedurilor, Guvernul a aprobat, în şedinţa de săptămâna trecută un memorandum privind unele măsuri de eficientizare a comunicării dintre persoanele responsabile cu implementarea proiectelor aferente infrastructurii de transport de interes naţional şi reprezentanţii ministerelor/autorităţilor/agenţiilor publice care au rol de avizator sau rol decizional în realizarea unor acţiuni din procesul de implementare a proiectelor.
Conform acestui document aprobat în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, şapte ministere, la nivel de secretar de stat, sunt implicate în formarea acestei unităţi: Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanţelor, Ministerul Afecerilor Interne, Ministerul Energiei, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului. Această structură va funcţiona în subordinea Guvernului şi răspunde de monitorizarea şi deblocarea marilor proiecte.
„Persoanele responsabile cu implementarea proiectelor aferente infrastructurii de transport de interes naţional şi reprezentanţii ministerelor/autorităţilor/agenţiilor publice care au rol de avizator sau rol decizional în realizarea unor acţiuni din procesul de implementare a proiectelor se întâlnesc de fiecare dată când există anumite probleme şi blocaje. Nu trebuie aşteptat câteva luni pentru mutarea unui stâlp de curent. Această procedură trebuie să dureze 48 de ore”, conform unor surse guvernamentale.
• Pregătiți-vă pentru vremuri CUMPLITE. Au anunțat deja ce urmează după pandemia de COVID
• CUTREMUR total în Europa! Germania ar putea ieşi din UE. Cine ar putea da totul peste cap
• Bani mai mulți la pensie. Sumele au fost majorate. Cui i-a crescut pensia
• Cel mai îngrozitor avertisment vine de la fostul vicepreședinte al PFIZER. Dezvăluirile îți dau fiori
• UNGURII, la un pas să ne ia ARDEALUL! Adevărul incredibil care a ieșit la iveală abia acum