Andrei Haidar s-a născut în Siria, dar la 17 ani a ales România. „De fapt m-am adaptat. Eu nu am ales nimic din viața mea”, povestește el. Provine dintr-o familie numeroasă, cu 11 copii, opt băieți și trei fete, dintre care șase au ajuns medici. El a fost cel de-al șaptelea copil și când avea doar 13 ani s-a decis că vrea neapărat să devină doctor care să salveze vieți. Și s-a ținut de cuvânt. Astăzi este unul dintre cei mai apreciați medici gastroenterologi din țara noastră și nu numai.

„România era singura țară socialistă, care accepta studenți dintr-o țară teroristă, fără bursă, care să-și achite singuri taxa școlară. În vremea aceea, bursele erau acordate doar pe criterii politice, de partid, așa că nu am avut de ales. Dar dacă privesc retroactiv, nu regret deloc decizia mea”, mărturisește Andrei Haidar, care până astăzi a învățat deja sute de rezidenți să fie doctori buni.

Cum a ajuns la gastroenterologie

„Gastroenterologia este foarte vastă și combină lucrurile practice cu cele abstracte. În afecțiunile digestive sunt foarte multe enigme care te solicită să gândești, să analizezi. Asta este partea filosofică, abstractă. Apropo, mie îmi place foarte mult filosofia. Iar cea practică este atunci când cineva are o problemă biliară de exemplu și tu i-o poți rezolva pe loc. Așadar gastroenterologia este practic singura specializare care combină partea chirurgicală cu partea internistă, singura care-ți poate conferi și satisfacția chirurgului și cea a internistului”, explică celebrul medic care-și practică meseria cu multă dăruire și pasiune.

A lucrat în 11 țări, a fost de fiecare dată apreciat și în continuare primește zilnic numeroase oferte de lucru din partea unor spitale celebre din lumea întreagă, dar a decis să rămână acasă, în România.

„Vreau să ajut cât pot”

„La 27 de ani am avut ocazia să fac un voluntariat în Sudan, timp de zece luni. În Africa atunci mureau 5.000 de copii zilnic. Am văzut multe drame și astăzi chiar mă consider un om extrem de norocos. Trăim într-o țară, cu toate problemele ei, în care este pace și oamenii sunt adorabili. Am foarte mulți prieteni, de care sunt foarte mândru. În România mă simt ca la mine acasă. De fapt aici este acasă, acesta este sentimentul. Am locuit 17 ani  în Siria și aici tot restul vieții. De aceea vreau să fiu implicat în schimbare și progres în medicina românească. Vreau să ajut cât pot”, spune Andrei Haidar pentru Revista Capital, oferindu-ne tuturor celor care nu am cunoscut cu adevărat ce înseamnă suferința, o lecție de viață.

Lucrează de mulți ani la Spitalul Colentina din București, care acum are cea mai modernă secție de gastroenterologie din țară, dar și la clinicile Regina Maria. “Doctorul Mattescu conduce astăzi secția și am doar cuvinte de laudă la adresa lui, și în față și în spate, cum s-ar zice. Este un lider modern care a înțeles că nu poate nimeni să facă performanță singur. Și toți lucrăm în echipă. Sunt foarte mândru de colegii mei tineri și talentați, care vin din urmă și cu care vom face ca secția să fie și mai bună. Planul meu este să ajut cât mai mulți rezidenți să facă performanță, apoi să reușim să-i amplasăm în țară pentru că este mare nevoie de ei”, dezvăluie medicul.

Va merge în țară să-și ajute colegii

Andrei Haidar este hotărât să ajute medicina românească să progreseze și în teritoriu și din luna martie va merge să-și cunoască personal colegii cu care a colaborat de-a lungul timpului.

„Din luna martie, voi merge să vizitez în teritoriu colegii cu care colaborez și să le mulțumesc că au încredere în mine. Pe mine mă onorează încrederea pe care mi-o acordă. Atunci când îmi trimit cazuri, eu sunt onorat.

Vreau să încercăm să facem o opinie generală pentrru profesionalism în medicină. Vreau să-i ajut pe cei din teritoriu să înființeze secții de gastroenterologice moderne, cine vrea desigur. Le-am propus ca o dată pe lună să adune mulți pacienți și să stau în spatele lor până învață. Unii sunt foarte buni, dar ajung la spitale care nu au aparatură și dacă nu practică uită tot. Nu se pleacă doar pentru bani în străinătate, ci și pentru posibilitatea de a lucra în condiții civilizate. Medicina avansează în fiecare zi. Trebuie să citești mulți, să fii înconjurat de oameni inteligenți și să înveți mereu ce apare nou”, spune doctorul Andrei Haidar.

„Nu italianul care nu are diploma este periculos, ci cel cu diploma care nu știe nimic”

Din Spitalul Colentina, secția de gastroenterologie, cu siguranță niciun medic nu dorește să emigreze, însă în teritoriu situația este destul de dramatică. În majoritatea spitalelor județene nici nu se poate discuta despre endoscopie intervențională terapeutică pentru că nu există aparatura necesară.

“Într-adevăr situația este nasoală la nivel national. Mulți rezidenți se plâng că nu-i învață nimeni și din păcate au dreptate. Dar ce lider, ce profesor universitar ești tu dacă nu formezi alți lideri? Moralitatea ta este zero. Cine o sa aiba grijă de tine apoi, când vei fi bătrân și bolnav, dacă nu formezi alți lideri?  Nu italianul care nu are diploma este periculos, ci cel cu diploma care nu știe nimic”, adaugă celebrul doctor.

Cei 43.000 de medici români plecați în străinătate până acum au costat statul român peste 3,5 miliarde de euro. Astăzi îi avem pe salvatorii de vieți, rămași aici să ducă greul, însă mâine cine știe? Mulțumim Andrei Haidar ,Irinel Popescu, Narcis Copcă, Radu Zamfir, Oana Stănciulea, Doina Hrehoreț, Vlad Ciurea, Ioan Lascăr, Monica Pop, Adrian Streinu Cercel și mulți alții.

Lecția de viață oferită de Andrei Haidar

“Spicele de grâu pline stau înclinate. Cele goale stau sus pentru că nu au nimic în cap”, concluzionează doctorul Andrei Haidar, care ne oferă la final și o definiție a fericirii.

„Statisticile ONU spun că dacă ai ce să mănânci, trăiești mai bine decât 70% din populația globului, dacă ai și casă, mai bine decât 80%, dacă ai și mașină mai bined decât 90%. Eu am foarte multe defecte ca noi toți și consider că cea mai mare luptă e cu noi înșine. Reforma într-un sistem pornește cu cu reforma mentală. Este important să te uiți din când în când în oglindă și să încerci să fii mai bun. Uneori vei reuși, alteori nu. Important este să ai acest lucru în minte și să nu judeciu pe nimeni pe nedrept. Să nu uiți cât de norocos ești de fapt”.

 

Te-ar putea interesa și: