Cel mai vizionat gen este cel poliţist, iar dintre serialele poliţiste, cel mai iubit este "NCIS: Anchetă militară", având în medie cu 19,5 milioane de telespectatori, urmat de "NCIS: Los Angeles", cu 16 milioane de fani pe episod.

Pe locul al treilea se situează comedia "The Big Bang Theory", la care se uită în fiecare seară 15,8 milioane de oameni. Serialul prezintă aventurile unor oameni de ştiinţă şi ale vecinei lor sexi. El este urmat de "Doi bărbaţi şi jumătate", aflat în acest an la al nouălea sezon, în care apare în premieră personajul interpretat de Ashton Kutcher. Actorul a făcut să crească în acest an audienţa serialului. Anchetele lui Patrick Jane din "The Mentalist" sunt pe placul telespectatorilor, serialul plasându-se pe locul al cincilea.

Noul serial "Person Of Interest" al lui J.J. Abrams, creatorul lui "Lost", ocupă locul al şaselea. El prezintă peripeţiile unui agent CIA care rezolvă crime din New York. Urmează "Minţi criminale", "Modern Family", "CSI Investigaţii" şi "Castle", care ocupă, în ordine, următoarele locuri. Americanii se dovedesc astfel amatori de întâmplări poliţiste, lucru remarcat şi la europeni, serialele poliţiste fiind cele mai urmărite şi de cealaltă parte a Atlanticului.
<iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/_xAK3ueOJxE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Sursa: Agerpres