Depozitele pe trei sau şase luni aduc, la majori­tatea băncilor, câştiguri mai mari decât cele pe termene lungi. Fără depre­ciere, economiile în lei rămân mai avantajoase decât cele în euro.

O persoană care vrea să economisească 1.000 de euro sau echivalentul în lei poate obţine cele mai mari bonificaţii în momentul de faţă dacă alege depozitele pe termen de trei luni, în lei. Cele mai bune oferte din piaţă le găsesc la Millenium Bank şi Alpha Bank, unde pentru o sumă iniţială de 4.280 lei poate obţine, după trei luni, un câştig de 117,7 lei, în condiţiile unei bonificaţii anuale de 11%. Cele două bănci sunt însă de mici dimensiuni, având mai puţine agenţii în mai puţine localităţi decât instituţiile mari. Marii jucători, care ajung şi în colţuri mai îndepărtate ale ţării, practică niveluri mai mici de dobândă. BRD, spre exemplu,  oferă depozite cu dobânzi de 5,55%, pentru care la aceeaşi sumă de 4.280 lei deponentul va obţine, după trei luni, doar 59,39 lei.

Dacă pentru aceeaşi sumă se alege varianta economisirii în euro, câştigurile după trei sau şase luni vor fi mai reduse. Astfel, un depozit de 1.000 euro pe trei luni va fi bonificat cu cea mai mare sumă din piaţă la Alpha Bank: 11,25 euro (circa 48 de lei), un câştig de două ori mai mic decât cel pe care l-ar aduce depozitul în lei. Termenele de trei sau şase luni şi depunerile în lei sunt, de altfel, cele  mai recomandate de analiştii financiari, în condiţiile în care, în ultima vreme, dobânzile aferente acestor depozite se află într-o continuă creştere. Avantajoase sunt şi opţiunile de prelungire automată şi capitalizare.

Comisioanele practicate de unele bănci pot reduce însă din câştigul adus de dobândă. Nivelul acestora este zero doar la deschiderea unui cont curent sau a unui cont de depozit, nu însă şi pentru administrarea contului, pentru care este reţinută o anumită sumă lunar sau anual.

Toate acestea trebuie luate în calcul şi cunoscute înainte de deschiderea unui depozit la termen. Este bine de ştiut că, începând cu luna ianuarie 2009, toate dobânzile aferente depozitelor sunt scutite de plata impozitului pe profit de 16% conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 200/2008.

Nu toate ouăle în acelaşi coş

185-41947-33_coins_46.jpg„În general, este bine să nu concentrăm sumele economisite într-o singură valută. Un portofoliu diversificat este cel mai indicat, pentru că reduce riscul investiţiei. În această perioadă, produsele în lei oferă randamente mai ridicate decât cele în valută“, susţine Eliza Erhan, director dezvoltare produse retail la Millennium. Pe de altă parte, există întotdeauna riscul devalorizării, care poate duce la scăderea în termeni reali a sumei încasate din dobândă. „Un portofoliu diversificat, care să includă şi lei, şi euro reduce riscul total al investiţiei, prin faptul că elimină riscul devalorizării unei monede faţă de alta“, continuă aceasta.

Chiar dacă cele mai ridicate randamente sunt, în prezent, la termenele scurte, de una–trei luni, este bine să fim atenţi şi la tendinţele pe termen lung ale dobânzilor. „La lei, de exemplu, dobânzile sunt în scădere, prin urmare este posibil ca un depozit pe un an cu dobândă fixă să fie mai avantajos decât unul cu o dobândă mai mare, dar pe termen mai scurt“ explică Eliza Erhan.

Teama de depreciere

„Atâta timp cât dobânda unui depozit este peste nivelul inflaţiei, acel tip de depozit este avantajos“, declară Lucian Anghel, economist-şef la BCR. Contează şi dacă moneda în care este făcut depozitul se depreciază sau nu. Dacă nu ar exista în perioada următoare deprecierea leului, ar fi mai atractiv un depozit constituit în lei. „În ceea ce priveşte durata, în general economisirea ar trebui privită pe un termen mai lung, aceasta neputând fi văzută pe un termen de o lună. Sunt importante şi promoţiile pe care le lansează anumite bănci pentru produ­sele de economisire“, spune Anghel.

4,5% este cel mai mare nivel al dobânzii practicat pe piaţă pentru depozitele în euro deschise de persoane fizice pe termen de trei luni

11% este cel mai mare nivel al bonificaţiei anuale acordate pe piaţa bancară pentru un depozit în lei pe termen de trei luni

185-41948-capital_33_1.jpg

185-41949-capital_33_2.jpg

Te-ar putea interesa și: