Potrivit contractelor câștigate la licitația organizată de CNAIR, asocierea de firme patronate de orădeanul Beniamin Rus va executa lucrările pe secțiunile Chiribiş – Biharia şi Biharia – Borş ale autostrăzii A3, informează digi24.ro. Contractele pentru proiectarea și execuția subsecțiunilor 3C2 (Chiribiș – Biharia, între km 30+550 și  km 59+100) și 3C3 (Biharia – Borș, între km 59+100 și  km 64+450) ale Autostrăzii Brașov – Tg. Mureș – Cluj – Oradea (autostrada Transilvania), au fost câștigate de Asocierea Trameco – Vahostav-SK, a.s. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL East Water Drillings SRL.

Pentru subsecțiunea Chiribiș-Biharia, cu o valoare de 326.515.056,68 lei, fără TVA (aproximativ 69 milioane euro), termenul contractual pentru proiectare este de 6 luni, iar cel pentru execuție este de 18 de luni. Subsecțiunea Biharia-Borș, are o valoare de 134.221.397,72 lei, fără TVA ( aproximativ 29 milioane euro), o durată de proiectare de  4 luni și o perioadă de execuție a lucrărilor de 15 luni. Pentru ambele secțiuni, perioada de garanție a lucrărilor efectuate a fost stabilită la 10 ani.

În cazul în care nu vor exista contestații, semnarea contractelor va putea avea loc doar după expirarea perioadei legale de 10 zile de la transmiterea comunicarilor privind rezultatul procedurii. În situația în care vor fi însă înregistrate contestații împotriva rezultatului procedurii, CNAIR S.A. va trebui să aștepte soluționarea acestora. 

Evaluarea ofertelor depuse pentru Subsecțiunea 3C1 (Suplacu de Barcău – Chiribiș, între km 4+200 și  km 30+550), este înca în curs de desfășurare, urmând ca în perioada imediat următoare să fie anunțat și câștigatorul licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor pe acest sector de autostradă.

 „Cea mai mare problemă a firmelor de construcţii e forţa de muncă. Una e să vii din străinătate şi să îţi cauţi muncitori şi alta este să ai o firmă românească sau chiar de pe plan local care deja are 1000 de muncitori. Noi sperăm să meargă totul bine, să nu fie contestaţi în instanţă şi să poată să înceapă din primăvară”, a declarat Ioan Mihaiu, prefectul judeţului Bihor.

Din 2003 până în 2013, compania Bechtel a construit doar 52 kilometri din cei 415 ai Autostrăzii Transilvania. Alți 64 de kilometri din Bihor au fost aduși la jumătate. După ce au încasat 1,5 miliarde euro, americanii au plecat, iar doi ani mai târziu CNAIR a semnat un nou contract cu un consorţiu condus de compania spaniolă Corsan. Pentru 701 milioane de lei, aceasta se angaja să termine tronsonul din Bihor al autostrăzii A3.”Pe şantierul de la Chiribiş s-a lucrat ultima dată în 2016. Atunci, timp de două luni spaniolii de la Corsan au adus în zonă zeci de utilaje şi sute de muncitori. Lucrările s-au derulat în ritm de melc, iar realizările nu sunt vizibile cu ochiul liber”, a relatat Claudiu Mihuţ. digi24.ro

Te-ar putea interesa și: