Polisano a fost înființat în anii ’90, fiind primul grup complet integrat în domeniul medical din România. Acesta deține o serie de patru clinici cu laboratoare proprii situate în București, Sibiu, un spital privat- Spitalul European Polisano din Sibiu-, un centru de fertilizare in vitro și cea mai mare maternitate privată din Transilvania.

În cei 25 de ani de activitate, Polisano a deservit aproximativ 2,1 milioane de pacienți. În prezent, compania are peste 500 de angajați și a înregistrat în anul 2016 o cifră de afaceri de circa 80 milioane lei.

Conform reprezentanților companiei, prin această achiziție MedLife continua demersul de a consolida piața, dar și mandatul dat de acționari în ultima reuniune AGA, ședință în cadrul căreia s-a aprobat majorarea capitalului social și emiterea de obligațiuni pentru achiziții și dezvoltarea companiei.

 “Pentru noi, Polisano devine un parteneriat strategic important și, totodată, o dovadă a angajamentului nostru pe termen lung de a extinde serviciile medicale de excelenţă în beneficiul pacienţilor în toate regiunile țării. Avem un respect deosebit pentru calitatea serviciilor medicale şi functionarea operaţională din cadrul Polisano. Acestea sunt valorile care ne aduc împreună şi sunt încrezător că alăturarea Polisano ne va întări si mai mult poziţia de lider național în servicii medicale de înaltă performanţă”, a declarat Mihai Marcu, Director General MedLife.

“De-a lungul timpului Polisano a fost recunoscut la nivel național pentru calitatea serviciilor oferite, aparatura medicală din dotare, dar și pentru soluționarea unora dintre cele mai complexe cazuri medicale la nivel privat. Alăturarea la Grupul MedLife ne aduce un plus de valoare și, totodată, ne va ajuta să susținem demersul nostru de a oferi în permanență servicii premium și o echipă medicală de excepție, tuturor pacienților, atât din zona de retail, cât si din cea corporate”, a declarat Dr Ovidiu Gligor, Administrator al Clinicilor și Spitalului Polisano.

Consiliul Concurenței va analiza în scurt timp tranzacția. Odată aprobată, aceasta poate deveni cea mai importantă tranzacție din sectorul medical anunțată în acest an și un un pas important în îndeplinirea angajamentului nostru față de investitorii care au avut încredere în strategia companiei și capacitatea ei de implementare.

 

 “Dacă toate condițiile vor fi îndeplinite și se va finaliza achiziția Clinicilor Polisano, MedLife va ajunge la un număr de 6300 angajați și va fi angajatorul a aproximativ 5% din medicii cu Autorizatie de Liberă Practică din România și, probabil, a unui procent relevant al asistenților medicali. Credem că, atât Ministerul Sănătății cât și CNAS ar trebui să se consulte cu mediul privat asupra politicilor publice din sănătate și, înainte de orice modificări legislative, să ne ofere o predictibilitate mai mare asupra evoluției acestora. Avem nevoie să găsim împreună parghiile necesare pentru a motiva acești profesioniști ca să rămână în țară și să ofere servicii medicale la cel mai înalt nivel conaționalilor lor.” a mai spus Mihai Marcu.

MedLife a realizat prima achiziție în 2011 prin cumpărarea pachetului majoritar din grupul de firme PDR Brașov. În cei 7 ani, compania a finalizat cu succes 16 achiziții, fiind, probabil, operatorul medical cu cea mai mare expertiză de cumpărare și integrare a unui grup sau firme medicale. Ultima achiziție anunțată a fost Spitalul Humanitas din Cluj.

Consultanții MedLife în tranzacția Polisano au fost TaxHouse pe partea de consultanță fiscală și Dima&Asociații pe partea de consultanță juridică. Consultanții vânzătorului au fost PWC pe partea de consultanță în tranzacție și David&Baias pe partea de consultanță juridică.