Ce studii are Irina Rimes, ambasadorul Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi”
Irina Rimes, una dintre cele mai cunoscute artiste din România, a fost desemnată ambasadoar al Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi” și potrivit unui reprezentant al Ministerului Culturii, alegerea inedită a fost făcută „pentru imagine”. Puțini știu însă ce studii are de fapt la bază artista și cum a ajuns în lumea muzicii.
Irina Rimes este de o cântăreață de origine din Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani.
Aceasta a ajuns cunoscută în Republica Moldova după ce a participat în 2012 la concursul „Fabrica de staruri”, unde a ajuns până în finală. Odată cu participarea la acest show, a venit și celebritatea cântăreței.
Ulterior, Irina Rimes a luat decizia de a se muta în România, unde a încercat să se afirme sub pseudonimul Irra, însă acest proiect nu a avut succes.
Ce studii are Irina Rimes?
Îndrăgita cântăreață Irina Rimes s-a născut în raionul Florești, Republica Moldova a fost primul copil al cuplului format din Valentina și Tudor Rîmeș. Artista are un frate mai mic, pe nume Vitali.
Interesul față de muzică i-a fost stârnit de către familie, în special de către tatăl și bunica sa din partea tatălui, despre care artista își amintește că avea o voce foarte bună. De asemenea, se pare că artista a manifestat o înclinație spre scris și compoziție încă de la o vârstă fragedă.
Odată cu începerea liceului, Irina Rimes s-a mutat la Soroca și a urmat cursurile Liceului Teoretic „Constantin Stere”, iar definitivarea studiilor sale s-a făcut la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.
Artista a încercat să se afirme încă din anul 2009, după ce a înregistrat un duet în limba rusă împreună cu LaYeR, un rapper din Florești, numit „Vremea”. Aceasta nu s-a oprit aici și ulterior a compus și a cântat mai multe melodii pe care le-a încărcat pe platforma YouTube sub numele Irina Remesh.
Cariera Irinei Rimes
Irina Rimes nu s-a oprit aici și dintr-o situație fragilă din punct de vedere financiar, a început să compună melodii pentru artiștii din Republica Moldova. La un moment dat a povestit că scria piese și le vindea pe internet pentru a face rost de bani, scrie viva.ro.
În anul 2012, Irina Rimes a participat la ‘Fabrica de staruri’ în Republica Moldova, unde a ajuns până în finală, iar acest show a fost cel care a condus-o spre celebritate.
Primul single al Irinei Rimes, „Visele’, a lansat-o în industria muzicală, ajungând rapid în topul celor mai difuzate piese de pe radiourile locale și i-a adus un premiu în 2016, pentru cel mai bun debut al anului.
De asemenea, pe lângă piesele pe care le scrie pentru ea, Irina Rimes a mai compus pentru diverși artiști români precum Inna, Raluka, Andra, Alina Eremia, Nicoleta Nucă sau Antonia.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.