Ce spun olandezii despre o eventuală ieșire din Uniunea Europeană
Pentru Olanda, ieșirea din Uniunea Europeană ar însemna beneficii economice majore. Un studiu citat de The Telegraph arată că veniturile unei gospodarii de nivel mediu ar crește cu peste 8.000 de lire sterline pe an, în timp ce bugetul național s-ar majora cu peste un trilion de lire sterline.
Studiul realizat de Capital Economics ia în calcul următoarele două decenii și dă exemplul Elveției și Norvegiei, țări care sunt pe piața unică europeană, fără a fi și membre ale Uniunii Europene.
Potrivit aceleiași surse, ”Olanda, o țară cu rating AAA în zona euro, ar avea de câștigat ieșind din UE, în contextul în care problemele structurale pe care le are moneda unică europeană amenință veniturile pe termen lung ale populației”.
Studiul citat de The Telegraph mai arată, deși există unele riscuri prin ieșirea din Uniune, totuși rămânerea într-un bloc cu o monedă fragilă implică, de asemenea, riscuri semnificative.
Așadar, bugetul olandez ar putea crește circa 1.500 de miliarde de euro (1,3 trilioane de lire sterline) până în anul 2035, cu un plus de 9.800 de euro (8.133 lire sterline) per gospodarie, anual.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





