Preţurile petrolului au crescut luni cu peste 2%, continuând redresarea de la cel mai scăzut nivel din ultimul an şi jumătate atins în decembrie, transmite Reuters.

Cotaţia petrolului Brent a urcat cu 2%, la 58,19 dolari pe baril. Preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 2,7%, la 49,23 dolari pe baril.

Contractele futures pentru  petrol au avansat cu circa 9%, începând de lunea trecută.

”Activităţile îşi revin treptat pe piaţă, de la un nivel foarte scăzut al preţurilor”, a declarat analistul Olivier Jakob al firmei Petromatrix.

Preţurile sunt susţinute de acordul de reducere a livrărilor convenit de OPEC şi de unii producători din afara organizaţiei, între care Rusia şi Oman.

Livrările de petrol ale OPEC au scăzut în decembrie cu 460.000 de barili pe zi, la 32,68 de milioane de barili pe zi, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters săptămâna trecută, cele mai mari reduceri fiind efectuate de Arabia Saudită.

OPEC şi aliaţii săi încearcă să ţină sub control creşterea ofertei globale de ţiţei, determinată în mare parte de Statele Unite, unde producţia a depăşit 11 milioane de barili pe zi, în 2018.

Potrivit traderilor, stocurile de petrol ale Statelor Unite din Cushing, Oklahoma, centrul de livrare pentru contractele futures americane, au scăzut cu 565.000 de barili, de marţi până vineri, au spus traderii, citând date oferite de firma Genscape.

Goldman Sachs şi-a redus estimările referitoare la preţul mediu al petrolului Brent în 2019 la 62,5 dolari pe baril, de la 70 de dolari pe baril, din cauza celor mai puternici factori negativi de după 2015.

Societe Generale a revizuit la rândul său estimarea privind preţul petrolului Brent cu 9 dolari, la 64 de dolari pe baril, şi  a redus previziunea referitoare la ţiţeiul american uşor cu 9 dolari, la 57 de dolari pe baril.

Sursa: News.ro

 

Te-ar putea interesa și: