Magneziul ajută la un sistem osos puternic, controlează zahărul din sânge și tensiunea arterială și menține mușchii și nervii sănătoși. De asemenea, magneziul acționează și ca un ”conductor electric”, care ajută inima să bată și contractă mușchii, dar și la sinteza ADN-ului, potrivit Health.com.

Simptomele includ slăbiciune, pierderea poftei de mâncare, oboseală, greață și vărsături

Semnele că nivelul de magneziu din organism este scăzut devin evidente abia în momentul în care aveți o carență semnificativă. Simptomele includ slăbiciune, pierderea poftei de mâncare, oboseală, greață și vărsături. Simptomele și severitatea lor depind de cât de scăzute sunt nivelurile de magneziu. Administrarea suplimentelor de magneziu este o modalitate ușoară de a crește aportul acestui mineral important. În plus, suplimentele pot aduce beneficii sănătății în diferite moduri, de la scăderea zahărului din sânge până la îmbunătățirea calității somnului.

Aproximativ 60% din magneziul din corp se regăsește în oase, iar restul în țesuturile organismului. Doar aproximativ 1% din magneziu se află în sânge. Doza zilnică recomandată pentru bărbați este de 400 mg, în timp ce doza recomandată pentru femei este de 310 mg pe zi. Aceste doze cresc, până la 420 mg și 320 mg, după vârsta de 30 de ani.

Iată tot ce trebuie să știți despre suplimentele de magneziu, inclusiv beneficiile potențiale pentru sănătate.

Contribuie la reglarea zahărului din sânge

Magneziul este necesar pentru metabolizarea carbohidraților și secreția de insulină. Menținerea nivelurilor optime de magneziu este esențială pentru o reglare sănătoasă a zahărului din sânge.

Persoanele cu prediabet și diabet au mai multe șanse de a avea niveluri scăzute de magneziu. Pentru a menține nivelurile optime de magneziu, persoanele cu diabet pot avea nevoie de suplimente de magneziu. În plus, studiile arată că persoanele cu diabet zaharat de tip 1 și tip 2 care au niveluri mai mari de magneziu tind să aibă un control mai bun al zahărului din sânge.

Reduce stresul și poate îmbunătăți simptomele de anxietate și depresie

Magneziul joacă un rol important în răspunsul organismului la stres. Cercetările arată că persoanele care sunt foarte stresate au niveluri mai scăzute de magneziu în sânge. În plus, suplimentele de magneziu pot fi utile pentru ameliorarea simptomelor unor afecțiuni precum anxietatea și depresia.

Ajută la menținerea oaselor sănătoase

Dacă aveți carențe de magneziu, se inhibă activitatea celulelor care formează țesut osos, numite osteoblaste, în timp ce crește acțiunea osteoclastelor – celulele care descompun osul. Magneziul este, de asemenea, necesar pentru absorbția și metabolismul vitaminei D, un nutrient esențial pentru sănătatea oaselor.

Persoanele cu niveluri scăzute de magneziu prezintă un risc mai mare de a suferi afecțiuni precum osteopenia și osteoporoza. Studiile arată că suplimentele de magneziu sunt eficiente pentru îmbunătățirea densității minerale osoase și scăderea riscului de fractură.

Poate ameliora unele dureri de cap

Magneziul este necesar pentru funcționarea corectă a sistemului nervos și, de asemenea, ajută la reglarea inflamației și la îmbunătățirea fluxului sanguin în creier. Persoanele care se confruntă cu dureri de cap frecvente, cum ar fi migrenele, tind să aibă niveluri mai scăzute de magneziu în sânge. De fapt, deficitul de magneziu este considerat un factor de risc pentru migrene.

Sprijină nivelurile bune al tensiunii arteriale

Magneziul este implicat în mai multe procese necesare pentru reglarea sănătoasă a tensiunii arteriale. De exemplu, promovează eliberarea unei molecule de semnalizare numită oxid nitric. Oxidul nitric ajută la relaxarea vaselor de sânge. Aceasta este importantă pentru menținerea nivelurilor sănătoase ale tensiunii arteriale. Studiile arată că administrarea de suplimente de magneziu poate ajuta la reducerea tensiunii arteriale sistolice și diastolice la persoanele cu tensiune arterială ridicată.