Mai demult, domnul Mugur Isărescu obișnuia să avertizeze piața asupra prezenței capitalurilor speculative. Ce sunt acelea? Pur și simplu, niște investiții făcute pe termen foarte scurt, strict bazate pe o oportunitate de moment, care sunt retrase foarte rapid și integral, fie după valorificarea situației, fie după ce aceasta nu mai era valabilă. Cu alte cuvinte, bani care generează impresia că există o cerere, dar cate dispar rapid, lăsând eventuala ofertă fără doritori. De aceea, nimic nu poate fi construit pe termen lung pe baza unei cereri de moment. Este ca și cum am construi un restaurant care servește exclusiv insecte, bazându-ne pe un grup numeros de investitori din Asia care vin într-o prospecție de piață. Rezultatele pe perioada șederii asiaticilor vor fi probabil spectaculoase, fiind singurii care au disponibile asemenea specialități culinare. Doar că după ce grupul se va fi dus la treaba lui vom rămâne cu restaurantul gol și vom da faliment, din lipsă de clienți.

 

 

Cam ăsta este riscul la care se expune acum economia românească. Creșterea accelerată de salarii în sectorul de stat a adus în piață o cantitate însemnată de bani sub formă de venituri dispozabile. Adică bani pe care posesorii lor își pot permite să-i cheltuiască după bunul plac, fără a fi destinați din start unei anumite chestiuni obligatorii, precum sunt chiria, întreținerea, alimentația sau rata la bancă. Banii aceștia au creat, fără îndoială, o anumită senzație de prosperitate în zonele în care au fost cheltuiți. Numai că situația nu poate să se mențină pe termen lung. Nu e sustenabilă, cum spun economiștii. Pentru că, pe termen lung, nu va avea cine să plătească pensii mărite și pensii speciale sau salarii duble jandarmilor care ne caftesc și parlamentarilor care ne bagă mâna în buzunar. Când va veni momentul acela când nu vor mai fi bani? Nu are nicio importanță. Ceea ce contează este că la un moment dat toată lumea va realiza că „împăratul este gol”, iar atunci se va porni avalanșa. Semnele că zăpada economiei stă să o ia la vale sunt deja clare. Vistieria statului e goală, dobânzile la creditele luate de guvern se măresc, investițiile mari și pe termen lung ne ocolesc. Încrederea în statul român este la cote minime, în orice cancelarie occidentală ai întreba. Rămâne de văzut pe cine va surprinde avalanșa ieșit pe traseu și fără cască de protecție. Mă tem însă că resposabilii vor fi fost demult plecați în Costa Rica la vremea respectivă.

 

 

Te-ar putea interesa și: