Ce reprezintă litera „i” folosită de Apple ca prefix la iPhone
Foarte mulţi utilizatori de iPhone nu ştiu de ce a ales Steve Jobs să folosească prefixul „i”, deşi aceasta este, cel mai probabil, cea mai importantă literă din lume.
Potrivit Noobz.ro, aceasta se referă în mod special la „internet”, dar povestea prin care s-a ajuns la această denumire este ceva mai complicată. S-a ajuns la convenţia de a folosi pentru prima dată „i” în faţa denumirii unui produs în cazul iMac, lansat în 1998. Computerul a marcat începutul erei moderne Apple.
Introducând acel computer, Steve Jobs a precizat că produsul a fost targetat ca „scopul principal pe care îl au consumatorii când folosesc calculatorul”: internetul. iMac a fost lansat atunci când internetul începea să fie pe val şi a fost punctul central în publicitatea de produs.
Dar, acesta nu a fost motivul principal pentru care Apple a ales „i”, spune Steve Jobs. În timpul lansării, acesta a prezentat un slider cu un număr de teme diferite: internet, individual, a instrui, a informa, a inspira.
„i” înseamnă, de asemenea, şi alte lucruri, mai adăuga fostul CEO Apple. „Suntem o companie producătoare de computere personale şi deşi acest produs s-a născut pentru reţea, este în mod special minunat ca şi produs de sine stătător. L-am conceput pentru a ţinti educaţia. Ei vor să cumpere asta şi este perfect pentru majoritatea lucrurilor pentru care se pregătesc.”
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




