BMW, constructorul bavarez de automobile, a avut anul acesta un profit de 2.300 de euro per autovehicul vândut, conform Bloomberg.
Audi a avut un profit de 2.346 de eruo, iar Mercedes-Benz a câştigat 3.395 de euro, potrivit  lui Ferdinand Dudenhoeffer, director al Centrului pentru Cercetări Automotive din cadrul Universităţii Duisburg-Essen.
BMW a înregistrat în trimestrul trei o margine de profit operaţional de 8,1%, în timp ce Mercedes şi Audi au avut 9,5%, respectiv 11%.
Rezultatele înregistrate de BMW arată că, deşi constructorul bavarez este cel mai mare producător de maşini de lux din lume, acesta nu se poate compara încă cu rivalii săi tradiţionali.
Audi beneficiază, însă, de suportul Volkswagen, unul dintre cei mai mari constructori auto din lume,  în timp ce Mercedes face parte din grupul Daimler care este cel mai mare producător de autobuze şi camioane din lume.
SURSA: Bloomberg

Te-ar putea interesa și: