Încurajaţi de semnalele pozitive primite de la specialişti, conform cărora piaţa imobiliară parcurge un proces susţinut de redresare, bucureştenii şi-au scos proprietăţile la vânzare în număr mare, rezultând astfel o creştere de 14% a numărului de oferte de vânzare apărute în mai, faţă de aprilie, până la peste 3.710. În acest context, preţurile apartamentelor din Bucureşti au suferit o uşoară depreciere în mai, faţă de luna precedentă. Cele mai multe, 1.611 (43%), au fost oferte de apartamente cu 2 camere, urmate de cele pentru apartamentele cu 3 camere, 1.106 (30%). Ofertele de garsoniere, 748 (20%), au fost urmate de cele pentru locuinţele cu 4 camere – 247 (7%).

Numărul ofertelor de vânzare pentru garsoniere a crescut în mai cu 3% faţă de luna precedentă. Creşterea ofertei s-a reflectat în piaţă prin scăderea cu 2% a preţului mediu de vânzare de la 32.019 de euro în aprilie, la 31.395 de euro în mai. O creştere mult mai consistentă a numărului de oferte noi înregistrate în luna mai, în Bucureşti, a avut loc în cazul apartamentelor cu 2 camere, cu 17% din aprilie până în mai. Efectul a fost de scădere a preţului mediu de vânzare pentru apartamentele cu 2 camere cu 1,5%, până la 49.615 de euro, preţ înregistrat la finalul lunii mai conform cifrelor oferite de studiu.

Ofertele la apartamentele cu 4 camere au crescut în mai, însă ceva mai moderat, cu doar 3,5% faţă de aprilie, iar preţul mediu de vânzare al acestora a suferit cea mai drastică scădere, de 6%, coborând de la 94.975 de euro în aprilie, la 89.179 de euro în mai, conform analizei site-ului anunturiparticulari.ro. Odată cu venirea lunilor de vară, este de aşteptat ca numărul ofertelor noi de pe piaţă să mai scadă, însă este puţin probabil ca şi preţurile de vânzare să mai coboare, chiar şi într-o perioadă mai puţin dinamică pe piaţa imobiliară.

Sursa: AGERPRES