'Ok – tehnocraţii au rezolvat principala problemă a ţării – mi-au luat şi ei doctoratul (ca Băsescu în 2012)! ???? Înţeleg că acum (după această mare victorie) totul va fi bine – de azi încep să crească încasările la buget, să ieşim din deficit. De azi începem să primim banii europeni pe care nu i-am luat până acum. De azi plătim subvenţiile în agricultură, mărim salariile şi pensiile. De azi nu mai mor bebeluşii în spitale şi nici nu se mai dau subiecte grele la examenul de capacitate. Şi de azi nu mai suntem 'marfa' pe care o vând tehnocraţii ca să primească o promovare când se întorc la Bruxelles!', a scris Ponta, pe Facebook.

El s-a declarat 'onorat' de efortul pe care ''ditamai Guvernul de tehnocraţi'' l-a făcut în cazul său.

'Sunt onorat de efortul pe care ditamai Guvernul de tehnocraţi l-a făcut doar pentru persoana mea – o ordonanţă de urgenţă doar pentru mine, o Comisie doar pentru mine (când am primit verdictul de neplagiat în 2012 de la acelaşi CNACTDU a mai fost o teză de doctorat examinată în acelaşi timp – fac pariu că nu aveţi 'Curaj' să o revedeţi şi pe aceea). ?????? O hotărâre definitivă dată în favoarea mea de ÎCCJ în 2014 ignorată! Vă mulţumesc din inimă dragi politruci! Şi de azi mă ocup să îmi fac o nouă teză de doctorat cu tema 'Fabuloasa Guvernare Tehnocrată şi măreţele sale realizări pentru poporul român' – that will be fun!', a adăugat fostul premier.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis joi să retragă titlul de doctor în cazul fostului premier Victor Ponta.