Ce caută cel mai puternic om din lume în strada Doamnei?
Vicontele Etienne Davignon, preşedintele grupului Bilderberg şi în acelaşi timp una dintre cele mai influente personalităţi din lume va ţine un discurs la Banca Naţională a României, în cadrul unei conferinţe cu titlul “Uniunea Europeană după criza datoriilor suverane”
Conferinţa va avea loc vineri seara şi va fi prezentată, cel mai probabil, de către Emil Hurezeanu. Jurnaliştii vor avea acces la lucrările conferinţei prin intermediul unei proiecţii video. Grupul Bildergberg este unul dintre cele mai discrete şi elitiste organizaţii din lume.
Din ea fac parte toţi potentaţii lumii de la guvernatori de bănci naţionale şi şefi de state până la preşedinţi de mari corporaţii şi chiar înalte feţe bisericeşti. Marile familii Rotschild şi Rockefeller, care au construit primele bănci moderne, ar fi şi ele prezente în acest grup.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





