Şeful Cancelariei prezidenţiale, Cristian Diaconescu, a păstrat o medalie aniversară de argint evaluată la 111 lei, primită de la MAE, scrie mediafax.ro. Aceasta este emisă cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea ministerului.
Potrivit listei de bunuri de protocol primite cadou de către şeful statului şi de alţi demnitari, celelalte cadouri, în valoare totală de 3.772 lei, au fost înregistrate în patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale.
Printre cadourile cedate de preşedinte patrimoniului Administraţiei Prezidenţiale se numără şi o statuetă neagră din metal, cu valoarea evaluată de 134 de lei, reprezentând o panteră ucigând un bivol, un bumerang de lemn, de asemenea cu valoarea evaluată la 134 lei, o colecţie de cinci piese primită de la preşedintele Libanului reprezentând copii după obiecte feniciente expuse în Muzeul Naţional din Beirut, cu valoarea estimată la 250 de euro, precum şi două tablouri pe pânză în ulei, adaugă mediafax.ro.

Unul dintre tablouri este realizat de Eugene Al.Pann (150 de euro), iar celălalt de către Mugur Lucian Serdean (80 de euro).