În 2011, ONU a înregistrat un număr de 302 catastrofe naturale care au provocat decesul a 29.782 persoane, au afectat 206 milioane de persoane şi au provocat pagube economice record de 366 miliarde de dolari. Precedentul record data din anul 2005, când catastrofele naturale au provocat pierderi economice de 243 miliarde de dolari, conform Agerpres

Seismul care a lovit Japonia în luna martie a fost responsabil pentru cea mai mare parte (210 miliarde de dolari) din pierderile economice provocate anul trecut de catastrofele naturale.

"Cutremurul şi tsunamiul care au lovit Japonia ne reamintesc că nu putem ignora lecţiile istoriei. Marile oraşe situate în zonele seismice trebuie să ia în serios probabilitatea reproducerii evenimentelor", a declarat directoarea Strategiei Internaţionale de Reducere a Dezastrelor (UNISDR), Margareta Wahlström.

Din cele 206 milioane de persoane afectate de dezastrele naturale înregistrate anul trecut, aproximativ 106 milioane persoane au fost afectate de inundaţii, în timp ce 60 de milioane au fost afectate de secetă (în principal în China şi Cornul Africii) iar furtunile au afectat 34 milioane persoane.