oPeste 270 de instituții de învățământ preuniversitar din țară folosesc deja aplicația online „noteincatalog.ro”, o variantă electronică a catalogului școlar. În anul scolar 2010- 2011, aplicația a gestionat peste 1.300.000 de note și aproape 200.000 de absențe.
Numarul notelor introduse de școli în aplicație a crescut cu 160% în ultima jumătate de an, iar numarul absențelor a crescut cu încă 40%, comparativ cu luna martie 2011. Printr-o astfel de aplicație, părintele poate accesa de oriunde situația școlară a copilului, pe baza unui nume de utilizator și a unei parole. De asemenea, profesorii introduc foarte ușor note și absențe, beneficiază de calcularea automată a mediilor, precum și de analize și statistici de performanță a elevilor.
La inceputul anului scolar 2011-2012, aplicația a fost implementată în toate instituțiile de învățământ preuniversitar din Râmnicu Vâlcea, Caracal și Zimnicea.
Catalogul electronic suportă permanent versiuni de upgrade în ceea ce privește funcționalitatea și securitatea informațiilor. În toate școlile, părinții beneficiază de această aplicație gratuit.
Proiectul aparține companiei Royalbit, înființată în Brașov în, 2007, care dezvoltă, integrează, implementează și ofera suport pentru instituțiile de învățământ, dar și pentru mediul de afaceri.
Sursa foto: bzf.ro