“În total, contribuţiile lui Richard Thaler au construit un pod între analizele economice şi psihologice ale modului în care iau decizii persoanele individuale. Constatările sale empirice şi observaţiile sale teoretice au fost esenţiale în crearea unui domeniu nou şi în extindere rapidă – economia comportamentală – care are un impact profund asupra multor zone ale cercetării economice”, potrivit comunicatului de presă al Academiei suedeze din Stockholm. 

Economistul american le-a spus jurnaliştilor că este “încântat” să câştige şi speră să cheltuiască banii obţinuţi “cât mai iraţional posibil”. 

Unde poți citi cărțile câștigătorului Premiului Nobel

Richard Thaler este profesor la Universitatea din Chicago iar premiul i-a fost atribuit pentru activitatea sa în domeniul economiei comportamentale, axată pe “înţelegerea psihologiei economiei”. 

Cărțile de succes ale economistului, “Comportament inadecvat”, “Nudge”, pot fi găsite în cadrul Editurii Publica.

Fundaţia Nobel a informat că recompensa financiară pe care o vor primi laureaţii de anul acesta va fi cu un milion de coroane suedeze mai mare faţă de suma de anul trecut. Astfel, fiecare premiu Nobel din 2017 va fi însoţit de un cec de 9 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari). 

Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit în anul 1968 de către Banca Centrală a Suediei şi a fost decernat pentru prima dată în 1969. Premiul este finanţat de Banca Centrală a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finanţate de Fundaţia Nobel.