Cine sunt favoriții la Premiul Nobel pentru Literatură 2026? Ce șanse au scriitorii români Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana la premiu

Cine sunt favoriții la Premiul Nobel pentru Literatură 2026? Ce șanse au scriitorii români Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana la premiu

SURSA FOTO: Dreamstime - Premiul Nobel pentru Literatură

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 6 octombrie 2026, 14:28

Cu doar câteva zile înainte ca Academia Suedeză să decerneze cel mai râvnit premiu literar al lumii, bursa speculațiilor a atins cote maxime. De la mizele uriașe pe pe autorul japonez Haruki Murakami, până la șansele românilor Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana, descoperă cine conduce topul favoriților.

Scriitoarea chineză Can Xue conduce cotele britanice pentru Premiul Nobel pentru Literatură din 2026

Anunțarea laureatului Premiului Nobel pentru Literatură din anul 2026, programată pentru joi, 8 octombrie, la Stockholm, a intensificat speculațiile din mediul cultural internațional. În ultimele zile, publicațiile de specialitate și casele de pariuri au conturat o listă diversă de posibili favoriți la obținerea uneia dintre cele mai prestigioase distincții literare din lume.

Printre numele intens vehiculate se numără autoare consacrate precum Can Xue, Anne Carson și Cristina Rivera Garza, alături de figuri arhicunoscute ale literaturii universale, ca Margaret Atwood sau Haruki Murakami. În plus, dezbaterile dinaintea anunțului oficial includ și doi importanți reprezentanți ai literaturii române, scriitorul Mircea Cărtărescu și poeta Ana Blandiana.

Conform cotelor publicate de casa britanică de pariuri Ladbrokes, în fruntea pronosticurilor se află scriitoarea chineză Can Xue, pseudonimul literar al autoarei Deng Xiaohua, în vârstă de 73 de ani. Cu un parcurs atipic, marcat de profesii precum cele de muncitoare, profesoară și croitoreasă, Can Xue a început să publice la mijlocul anilor ’80 și s-a afirmat prin proză experimentală și structuri narative neconvenționale. Deși numele său a fost menționat frecvent în anii anteriori, deciziile Academiei Suedeze rămân extrem de dificil de anticipat. Un factor suplimentar analizat de comentatori este tendința de alternanță între laureați și laureate, respectată neoficial din anul 2017. Având în vedere că ediția precedentă i-a revenit scriitorului maghiar László Krasznahorkai, atenția criticilor se îndreaptă cu precădere spre autoarele de pe listă.

Printre favoritele din acest an se numără canadiana Anne Carson, în vârstă de 76 de ani, poetă și profesoară de literatură clasică apreciată pentru stilul său experimental ce îmbină poezia cu eseul. Recent, numele ei a revenit în atenția presei culturale prin intermediul unui eseu amplu dedicat cântăreței spaniole Rosalía.

O altă prezență notabilă este scriitoarea mexicană Cristina Rivera Garza, în vârstă de 62 de ani, distinsă în 2024 cu Premiul Pulitzer pentru memorialistică pentru volumul consacrat memoriei surorii sale ucise în 1990.

Tabloul favoritelor este completat de autoarea rusă Ludmila Ulițkaia, scriitoarea portugheză Lídia Jorge, autoarea aborigenă australiană Alexis Wright și autoarea canadiană Margaret Atwood, devenită celebră la nivel global pentru romanul „Povestea slujitoarei”.

Segmentul autorilor masculini readuce în prim-plan nume recurente în pronosticurile pentru Nobel. Japonezul Haruki Murakami, în vârstă de 77 de ani, rămâne unul dintre cei mai populari și mai traduşi scriitori contemporani, ale cărui cărți s-au vândut în milioane de exemplare la nivel mondial.

Pe listă figurează și australianul Gerald Murnane, în vârstă de 87 de ani, un autor cu o reputație remarcabilă în cercurile critice, deși mai puțin cunoscut publicului larg. Alături de aceștia, în discuții mai apar scriitori de prestigiu precum Thomas Pynchon, Emmanuel Carrère, Michel Houellebecq, Salman Rushdie și Rachel Cusk.

Cu toate acestea, până la comunicatul oficial de la Stockholm, toate aceste speculații rămân simple ipoteze, decizia finală aparținând în exclusivitate membrilor Academiei Suedeze.

Scriitorii români Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana figurează în pronosticurile internaționale pentru Premiul Nobel

În speculațiile internaționale dinaintea decernării Premiului Nobel pentru Literatură, România este reprezentată prin două nume majore ale culturii contemporane: Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana.

Mircea Cărtărescu, în vârstă de 70 de ani, este considerat de mai mulți ani unul dintre principalii exponenți ai literaturii europene cu potențial de a obține prestigioasa distincție. Reprezentant de seamă al postmodernismului, autorul dispune de o operă amplă, tradusă în numeroase limbi de circulație internațională, având printre cele mai cunoscute creații trilogia „Orbitor” — publicată în limba italiană sub titlul „Abbacinante”. De-a lungul carierei, Cărtărescu a fost distins cu numeroase premii literare europene, iar numele său reapare constant în previziunile neoficiale ale posibililor laureați.

La rândul său, poeta Ana Blandiana se numără printre autorii luați în considerare în diverse analize și liste internaționale de candidați. Recunoscută drept una dintre cele mai importante scriitoare române contemporane, autoarea are un parcurs literar complex, ce include poezie, proză și eseistică. În dezbaterile asociate Premiului Nobel, opera sa este evidențiată drept o contribuție majoră a literaturii de limbă română, fiind plasată alături de nume de referință din întreaga lume.

Includerea celor doi autori români în aceste prognoze nu confirmă însă existența unei nominalizări oficiale și nici nu oferă indicii cu privire la opțiunile exprimate de Academia Suedeză. În conformitate cu regulamentul instituției din Stockholm, toate nominalizările și deliberările pentru Premiul Nobel sunt supuse unui regim de confidențialitate strict, fiind făcute publice abia după împlinirea unui termen de 50 de ani.

Informații articol
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.