De la noul magazin din Piteşti, producătorul de mobilă aşteaptă vânzări de 1,5 milioane de euro. Spre sfarsitul anului, Casa Rusu va mai deschide încă două magazine proprii, în Bucuresti (Cora Alexandriei şi Carrefour Colentina).

“Anul acesta, pe langa deschiderea de noi magazine, ne-am concentrat pe îmbogăţirea colecţiilor existente, atât la nivel de design, de funcţionalitate, cât şi de materiale folosite”, spune Marius Raia, directorul general al companiei.

În prezent, Casa Rusu detine o retea de 26 de magazine, proprii si in regim de francize, în Bucureşti (2 magazine), Timişoara (3), Cluj, Deva, Braşov, Arad, Sibiu, Buzău, Oradea, Piatra Neamţ, Constanţa, Tg. Jiu, Baia Mare, Focşani, Vatra Dornei, Zalău, Reşiţa, Turnu Magurele, Vişeu de Sus, Bistriţa, DEJ, Alexandria si Beiuş, cu suprafeţe cuprinse între 1.500 şi 5.000 mp.

Compania a încheiat 2013 cu afaceri de 28 mil. euro.

Casa Rusu, divizia de retail a producătorului de mobilă Rus Savitar, şi-a început activitatea în 1994. Compania deţine trei fabrici cu o capacitate de producţie de 18.000  garnituri de mobilier din pal/lună şi 2 000 de seturi de mobilier tapiţat/lună. Activitatea de producţie şi logistică se desfăşoara pe o suprafaţă de 100.000 mp. Valoarea investiţiilor în capacitatea de producţie depăşeşte 20 mil. euro. În prezent, în cadrul grupului sunt peste 1.000 de angajaţi.