Pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru acordarea unei pensii. Prevederile care explică în detaliu modul în care pot fi acordați acești bani se pot găsi pe site-ul Casei de Pensii.

Cine va beneficia de pensie de urmaș

Copiii au dreptul la pensia de urmaș până la vârsta de 16 ani, iar dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani. Aceștia au obligația ca după împlinirea vârstei de 16 ani să depună la Casa de Pensii adeverința de elev/ student la începutul fiecărui an școlar/ universitar. Au dreptul la pensie de urmaș pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care beneficiau deja de acest tip de pensie. De asemenea, pot cumula pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, indiferent de nivelul acestora.

Soțul supraviețuitor are dreptul la pensia de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani. Acesta are dreptul la pensie de urmaș indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin un an. Are dreptul la pensie de urmaș indiferent de vârstă și de durata căsătoriei dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale. În cazul în care nu îndeplinește condițiile de vârstă sau invaliditate prezentate anterior, soțul supraviețuitor va beneficia de pensie de urmași pe o perioadă de 6 luni de la data decesului soțului susținător. De asemenea, dacă la momentul decesului susținătorului soțul supraviețuitor are în îngrijire unul sau mai mulți copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaș până când ultimul copil împlinește 7 ani. Este foarte important de menționat că soțul supraviețuitor, beneficiar de pensie de urmaș în oricare dintre situațiile prezentate anterior, nu are voie să realizeze venituri lunare din activități profesionale mai mari de 35% din câștigul salarial mediu brut.

Soțul supraviețuitor care are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după soțul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre acestea, plata drepturilor pentru care a optat efectuându-se cu luna următoare solicitării lor.

Cum se stabilește pensia de urmaș

Pensia de urmaș de stabilește din pensia de limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul decedat, din pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă.

Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din punctajul mediu anual realizat de susținător, în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți: 50% pentru un singur urmaș, 75% pentru doi urmași și 100% pentru 3 sau mai mulți urmași.

Acte necesare pentru înscrierea la pensie de urmaș:

  • cerere tip pentru înscrierea la pensie de urmaș
  • carnetul de muncă (original și copie)
  • carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie)
  • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată
  • livretul militar (original și copie)
  • diploma de absolvire a învățământul universitar (original și copie) și adeverința din care să rezulte durata normală, perioada studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi
  • adeverința privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original)
  • adeverința privind condițiile de muncă deosebite, speciale și/sau alte condiții (original)
  • adeverință care să ateste perioadele de activitate realizate după data de 1 ianuarie 2011 (original)
  • actele de stare civilă ale urmașilor și ale reprezentantului legal, după caz (original și copie)
  • adeverința de studii, în cazul urmașilor copii în vârstă de până la 16 ani (original)
  • actul doveditor al cauzei decesului, cu excepția situațiilor în care susținătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie)
  • copie FIAM, pentru decesul cauzat de accident de muncă
  • copie BP2 și copie certificat medical constatator al decesului, pentru decesul cauzat de boală profesională