Carpatair suplimentează curse pe zece destinații externe
Pentru perioada orarului de vară 2011, compania aeriană Carpatair va suplimenta cursele pe zece destinații externe (Ucraina, Moldova, Italia, Germania și Grecia).
Toate aceste zboruri noi vor fi operate duminica, în perioada 1 mai – 25 septembrie, din Timișoara.
„Prin suplimentarea programului de zbor pe timpul verii se dorește satisfacerea nevoii crescute de călătorie din această perioadă, în special în timpul weekend-urilor. Astfel, noile zboruri vor permite pasagerilor să își înceapă/finalizeze perioadele de concediu în zilele de sâmbată-duminică’’ a declarat Paula Ardelean, Vice-Președinte Marketing & Vânzari.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





