Majoritatea specialiștilor au vorbit încă din 2020 despre o blocare a economiei și o apariție inevitabilă a unei noi crize, însă piața imobiliară din 2021 pare că are propriul trend și nu se arată încă afectată de aceste aspecte financiare.

Dacă înainte de pandemie, cererile și ofertele atât pentru vânzările cât și pentru închirierile de imobile erau constante în fiecare lună și la un nivel ridicat, schimbările impuse de Coronavirus nu au adus o prăbușire a acestora, ci mai degrabă au dictat un ritm puțin mai lent.

În prima parte a anului 2020 tranzacțiile imobiliare au scăzut într-adevăr în volum, însă acest lucru nu s-a reflectat în scăderi de preț. Dimpotrivă, prețurile s-au menținut, iar în unele zone chiar au crescut. Nici măcăr în zona Clujului, arealul cu cele mai ridicate prețuri pentru imobile din România, nu s-au înregistrat scăderi ale acestora.

De exemplu, în Cluj și zona limitrofă, în ceea ce privește cumpărarea de locuințe în 2020 s-a înregistrat chiar un interes crescut din partea cumpărătorilor. Scăderea s-a reflectat mai mult pe zona de închirieri și asta cel mai probabil din cauza desfășurării cursurilor universitare în mediul online, studenții fiind un segment destul de mare de beneficiari ai ofertelor de închirieri de apartamente și garsoniere.

Pandemia de Coronavirus aduce schimbări în comportamentul de cumpărare al clujenilor

Coronavirusul aduce modificări pentru piața imobiliară din Cluj în 2021, însă nu atât la nivel financiar, cât la nivel de schimbare al comportamentului cumpărătorilor. 

Odată cu restricțiile impuse anul trecut, majoritatea oamenilor s-au văzut în ipostaza de a lucra de acasă, situație ce a determinat ca cerințele și asteptările lor de la o locuință să se fi schimbat. Au devenit din ce în ce mai importante aspecte ca: cum arată spațiul de locuit, cât de mare și de confortabil este și ce facilități există în apropierea lui, atât ca mod de petrecere a timpului liber cât și ca proximitate față de anumite instituții, puncte medicale sau puncte alimentare.

Un alt trend dezvoltat în această perioadă este dorința de a petrece cât mai mult timp în natură și în aer liber, înafara celor 4 pereți ai caselor. Așadar, desi proprietățile din Cluj sunt încă la mare căutare, cumpărătorii își îndreaptă tot mai mult atenția si către zonele din exteriorul orașului. Aceștia acordă un interes sporit ansamblurilor rezidențiale ce se construiesc din ce în ce mai mult în jurul Clujului. Cumpărătorii sunt dispuși să investească în proprietăți care nu numai că au un spațiu considerabil mai mare, dar care să fie și amplasate în zone mai liniștite și mai puțin poluate.

Proprietățile din zonele limitrofe ale Clujului, dorite din ce în ce mai mult 

Localitatea Florești, de exemplu, se află într-o continuă expansiune din punct de vedere al investițiilor și al construcțiilor. Aflată la doar 7 km de Cluj, localitatea este pe lista celor care își doresc o locuință nouă, care le oferă mai multă relaxare și liniște, dar care are și un preț considerabil mai mic față Cluj. De asemenea, localitatea aparține de zona metropolitană Cluj, ceea ce face ca sistemul de transport in comun să fie bine dezvoltat, fapt ce facilitează naveta și deplasarea către și dinspre municipiu.

Piața de Imobiliare Floresti este atractivă nu numai datorită amplasării localității față de oraș, ci și pentru că aceasta este în continuă dezvoltare și are infrastructura și beneficiile unui mic orășel: există parcuri, creșe și grădinițe, supermarketuri, hotel, pensiuni, benzinării, săli de fitness și chiar și un aqua park. 

Proprietățile construite aici sunt realizate cu materiale și finisaje de înaltă calitate, au un design modern și sunt ideale atât pentru tineri cât și pentru familiști sau pentru bunici care își doresc liniște.

Apartamentele cu 2 și 3 camere din localitatea Florești printre cele mai căutate de către tineri și familiști

Oferta imobiliară din Florești este diversă și cuprinde de la apartamente la case și duplexuri și toate au garanția calității prin materialele din care sunt construite. De asemenea, toate blocurile noi sunt izolate, fapt care se traduce prin reducerea consumului de gaze nautrale și energie electrică.

Cele mai căutate proprietăți din zonă se pot sintetiza simplu ca: apartamente Floresti 2 camere. Și asta pentru că foarte mulți tineri au intenția să se mute aici și spațiul de 2 camere este cel mai potrivit pentru ei. Apartamentele sunt contrustruite cu materiale de bună calitate, au un design plăcut, finisaje moderne sau ultra-moderne, dar și un spațiu generos de până la 70 mp si la prețuri avantajoase. Majoritatea apartamentelor cu două camere au o bucătărie cu un living generos, o baie suficient de mare și un dormitor spațios.

În același timp, familiștii care vor să scape de aglomerația Clujului și să le ofere copiilor un mediu în care să se dezvolte sănătos, folosesc ca sintagmă atunci când se întâlnesc cu brokerii imobiliari: apartamente 3 camere Floresti. Cu un spațiu de până la 90 mp, majoritatea au bucătărie cu un living confortabi, două dormitoare mari, una sau două bai si dupa caz o terasă sau balcon ce poate fi ușor modificat intr-un spațiu de relaxare excelent.

Așadar, dincolo de provocările aduse de pandemia de Coronavirus și de schimbările pe care le-a impus, piața imobiliară din Cluj și zonele limitrofe râmâne pe un trend ascendent iar prețurile de vânzare – cumpărare se definesc prin constanță sau chiar creșteri în funcție de mărimea și amplasarea proprietăților. Cumpărători interesați încă există, însă și-au schimbat criteriile de achiziție: vor proprietăți cât mai spațioase, realizate cu materiale de calitate și care să fie poziționate în zone cu aer mai curat.