Care sunt cele mai spectaculoase proiecte imobiliare din lume FOTOGALERIE
În cadrul Festivalului Mondial de Arhitectură ce a avut loc săptămâna trecută la Singapore au fost premiate numeroase proiecte imobiliare ce vor prinde viaţă în următorii ani, scrie Business Insider.
Cel mai interesant proiect a fost o capelă ce va fi ridicată în oraşul Ho Chi Minh, Vietnam. În cadrul construcţiei va exista spaţiu pentru diverse activităţi, iar unele materiale vor fi păstrate din proiectul anterior.
Din cele 300 de proiecte care au ajuns pe lista scurtă pentru marele premiu, doar câteva au reuşit să impresioneze juriul.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





