Care sunt cele mai fascinante pieţe din Europa FOTOGALERIE

Care sunt cele mai fascinante pieţe din Europa FOTOGALERIE
Publicat de Diana State State la 29 mai 2015, 05:14

Sucuri naturale, numeroase sortimente de brânzeturi, diverse tipuri de măsline şi multe alimente prospete se găsesc în cele mai frumoase pieţe alimentare din Europa.

Piaţa Centrală din Budapesta

 

Una dintre cele mai frumoase pieţe din Europa este cea mai mare piaţă în aer liber din Budapesta, care a fost construită în secolul al XIX-lea. La parter poţi găsi numeroase tipuri de cârnaţi, sortimente de brânză şi lactate, carne, fructe şi legume. La etajul al doilea se găsesc magazine cu articole artizanale şi suveniruri, magazine de îmbrăcăminte şi mirodenii. La subsol este amplasată piaţa de peşte, un magazin cu produse asiatice, un supermarket şi o farmancie.

 

La Boqueria din Barcelona

Această piaţă are o lungă istorie datând încă din 1217, şi în toţi aceşti ani a trecut prin mai multe renovări, şi transformări. Acum aceasă piaţă este un obiectiv turistic major, unde poţi găsi de la fructe proaspete, legume, fructe de mare şi carne, până la produse de patiserie, brânzeturi, dulciuri şi fructe cu coajă lemnoasă. Situată pe Strada Las Ramblas, la nord de staţia de metrou Liceu, această piaţă este deschisă publicului larg de luni până sâmbătă de la primele ore ale dimineţii până la 20:30. Cel mai frumos lucru de aici este faptul că există multa culoare datorită produselor expuse de comercianţi.

Piaţa Viktualienmarkt din Munchen

Amplasată în centrul orşului, această piaţă te ademeneşte cu fructe şi legume proaspete de sezon. Pe lângă numeroasele sortimente de mirodenii, aici mai poţi găsi carne proaspătă, wursteri și salamuri din toate zonele Germaniei, brânzeturi din Alpi şi vinuri de pe Valea Rinului.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.