Preţul carburanţilor a crescut în luna decembrie de trei ori în mai puţin de două săptămâni. În prezent, cel mai ieftin sortiment de benzină a ajuns la 5 lei/litru. Anul acesta, preţul carburanţilor s-a majorat cu şase bani pe litru ca urmare a creşterii accizei la carburanţi
Această situaţie nu este întâlnită numai în ţara noastră. Spre exemplu, în Austria, dimineaţa este afişat un preţ pe litrul de motorină de 1,229 euro, iar după amiază, la aceeaşi staţie, preţul este de 1,336 euro, o creştere de 10,7 cenţi, în doar câteva ore, fără nici o explicaţie. La benzinării au fost creşteri de preţ şi cu 12,4 cenţi pe parcursul unei zile, la motorină.
Grecia şi Suedia sunt alte două ţari unde preţul carburanţilor a luat-o razna.
În aceste condiţii, cei care vor să îşi cumpere un automobil se uită în primul rând la consumul de carburant la achiziţionarea unui automobil.
SURSA tabelelor: Consomo.ro
Care sunt mașinile cu cel mai mic consum

6 ianuarie 2011, 08:20
Ultima modificare în 6 ianuarie 2011, 10:20
Preţul carburanţilor a explodat la sfârşitul anului trecut şi nu dă semne că va scădea prea curând, iar acum mai mult ca niciodată principalul criteriu la achiziţionarea unui automobil este consumul de carburant.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook