Care sunt cele mai atractive companii pentru investitorii europeni. Preferințele în 2021
O analiză realizată de XTB scoate la iveală topul celor mai atractive companii pentru investitorii europeni la finalul anului 2021. În cel de-al doilea an al pandemiei, preferințele investitorilor s-au modificat, având în vedere schimbările generate de criza sanitară, dar și financiară.
Cehii preferă companiile de stat, portughezii investesc în energie, polonezii se îndreaptă spre comerțul electronic, iar italienii mizează pe farma, în vreme ce românii preferă materiile prime pentru piețele dinamice și cu creștere rapidă. 0 caracteristică comună a investițiilor europenilor din ultima vreme este tocmai caracterul oportunist, investitorii dorind să fie cu un pas în fața celorlalți și să „prindă anumite trenuri înainte ca acestea să fie pline”, explică într-o analiză de piață, Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul XTB, casă de brokeraj burse internaționale. Analiza ia în calcul cele mai mai tranzacționate companii în Europa Centrală, în luna noiembrie.
În Cehia, investitorii s-au orientat tot mai mult în ultima vreme după o companie locală, dar a cărei activitate se desfășoară în sectorul energetic. CEZ a.s. oferă servicii energetice integrate și operează și în România. Compania produce, distribuie, comercializează și vinde energie electrică și căldură, precum și gaze naturale și se ocupă de extracția cărbunelui. Face parte din congomeratul CEZ Group, compania deservind clienții din Europa.
CEZ este cea mai mare companie de utilități și cea mai mare companie publică din Europa Centrală și de Est. Acţionarul său majoritar este guvernul ceh care deține 70% din acţiuni.
Investitorii instituționali își compară de obicei propriile randamente cu randamentele unui indice bursier urmărit în mod obișnuit. Deci, în general, ei iau în considerare cumpărarea de companii mai mari care sunt incluse în indicele de referință relevant. Având în vedere și contextul favorabil privind perioada de iarnă și prețul în creștere al energiei, putem vedea de ce firma a fost cea mai populară în rândul investitorilor din Cehia, subliniază Radu Puiu.
În plus, firma este activ implicată în planul de trecere a țării către surse de energie regenerabilă iar prezența unei participanții semnificative a statului în conducerea companiei ar putea să îi ofere anumite oportunități de proiecte. Astfel, Ministerul Transporturilor, compania CEZ și filiala Volkswagen, Skoda Auto, vor să înființeze câteva mii de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice în țară până în 2025. Conform anunțului publicat de Skoda, acestea vor fi exploatate după conceptul „electricitate neutră din punct de vedere al CO2” al CEZ.
Ce preferă investitorii
Și investitorii portughezi s-au orientat către o companie locală de energie. Galp Energia S.A. este o corporație multinațională energetică, cu sediul în Lisabona, Portugalia. Firma este alcătuită din peste 100 de companii implicate în fiecare aspect al furnizării de petrol și gaze naturale, explorare și producție de hidrocarburi; rafinare, comerț, logistică și vânzare cu amănuntul; cogenerare și energie regenerabilă.
Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul XTB, arată că alegerea investitorilor din România a fost una interesantă. Ferroglobe PLC este unul dintre cei mai importanți furnizori mondiali de siliciu metalic, aliaje și feroaliaje speciale pe bază de siliciu și mangan, care deservește o bază de clienți din întreaga lume pe piețe finale dinamice și cu creștere rapidă precum sectorul de energie solară, auto sau produse de larg consum.
Compania a anunțat recent că a luat măsuri progresive pentru a contracara impactul creșterii prețurilor energiei în Spania. Aceasta a decis să scoată din funcțiune două cuptoare și își propune să reducă producția țintă cu 25% la un al treilea prin ajustarea producției în conformitate cu volatilitatea prețului energiei.
Aceste acțiuni sunt menite să minimizeze impactul creșterii costurilor energiei din Spania, permițând companiei să îndeplinească obligațiile existente față de clienți.
Decizia luată de Ferroglobe PLC vine în contextul în care prețurile energiei din Spania au crescut de peste patru ori în ultimele luni. Conducerea companiei a anunțat că măsura va permite companiei să își îndeplinească obligațiile față de clienții din Spania, parțial prin utilizarea altor active din regiune, cu scopul de a optimiza fiecare comandă, explică Radu Puiu.
Cea mai tranzacționată companie în Italia a fost Tonix Pharmaceuticals, o firmă care a ”cochetat” cu titlul de ”companie meme”, dar care activează într-un sector interesant, cel de biotehnologie. Compania a raportat știri încurajatoare despre un medicament cheie.
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat cererea pentru medicamentul TNX-1900. Această decizie deschide calea pentru ca Tonix să înceapă un studiu de fază 2 al medicamentului pentru prevenirea migrenelor la pacienții cronici.
Compania a declarat că anticipează începerea înscrierii în studiul de fază 2 să aibă loc în a doua jumătate a anului viitor. Firma are ambiții mari pentru tratament, dorind să îl dezvolte și pentru durerea cranio-facială și rezistența la insulină. Această veste a fost considerată promițătoare pentru viitorul companiei, subliniază Radu Puiu.
Cea mai tranzacționată companie din Polonia
Cea mai tranzacționată companie din Polonia în ultima lună a fost Allegro. Dacă pe plan global, sectorul de comerț electronic este dominat de Amazon, eBay și de platformele din China, firma poloneză de comerț electronic Allegro și-a consolidat poziția drept unul dintrei cei mai populari jucători din acest domeniu din Polonia și a devenit una dintre mărcile de top de comerț electronic din Europa centrală.
Potrivit datelor de la SimilarWeb, platforma poloneză este a zecea cea mai mare platformă de comerț electronic din lume în ceea ce privește vizitele lunare și singura companie din top 10 care operează în Europa, explică Radu Puiu.
Allegro a beneficiat de o majorare a vânzărilor care au accelerat în timpul pandemiei, a investit în logistică și fintech pentru a obține un avantaj competitiv și a crea noi fluxuri de venituri. Compania a spus că prioritatea sa este să investească în creșterea GMV (gross merchandise value = valoarea brută a mărfurilor) prin elementele de bază ale comerțului de retail și extinderea serviciilor precum Allegro Pay sau Allegro APM, arată analiza XTB.
Conducerea Allegro a declarat că nivelul absolut al vânzărilor pare foarte promițător și că se așteaptă la o perioadă de vânzări de Crăciun foarte reușită. În plus, nu sunt foarte îngrijorați de problemele legate de lanțurile de aprovizionare și de logistică care afectează mulți retaileri deoarece Allegro poate achiziționa produse prin mai mulți furnizori și comercianți pe platforma sa. Totuși, a avertizat că marjele operaționale ar putea fi mai mici în 2022.
În analiza XTB se evidențiază faptul că Allegro vizează să își extindă prezența în regiune și nu se teme de competiție, motiv pentru care a achiziționat compania Mall Group, un retailer online. Acordul vine pe fondul intensificării concurenței în Europa Centrală, Amazon lansând serviciul Prime în Polonia, iar magazinul Sea Ltd Shopee a intrat în țară în septembrie.
Prețul total al afacerii se ridică la 881 milioane euro. Achiziția include activele de comerț electronic ale Mall Group și activele logistice WEDO situate în Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația și Polonia. Astfel, noua companie este așteptată aproape să își dubleze piața țintă de retail la 251 de miliarde de euro și 70 de milioane de consumatori, estimează analistul financiar.
În concluzie, diversitatea surprinzătoare a opțiunilor investitorilor europeni face ca managementul riscului să fie deja un must have pentru aceștia, indiferent dacă sunt sau nu începători. „Caracterul oportunist” al alegerilor poate genera și situațiile neplăcute, când din cauza factorului psihologic, sunt cumpărate active la niveluri nejustificate care, ulterior, pot duce la marcarea unor pierderi considerabile, avertizează Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul XTB.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





