Proiectul de buget de stat pe 2019 va întârzia câteva saptămâni și cel mai probabil va intra spre sfârșitul lunii în dezbatere publică. „Nu este gata, există probleme la diverse ministere, iar calculele nu sunt finalizate. Cel mai devreme va intra în dezbatere publică în 25 ianuarie. Sansele să mai fie convocată ședința extraordinară a Parlamentului sunt mici”, au explicat surse din interiorul Coaliției pentru Hotnews.ro.

Inițial, la nivelul Coaliției se preconiza că proiectul de buget va intra în dezbatere publică la începutul lunii ianuarie și că cel mai probabil va exista o ședință extraordinară a Parlamentului.

La începutul lunii decembrie ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, declara că proiectul de buget de stat este aproape gata și urmează să intre în dezbatere în Parlament, în luna decembrie. Pe 10 decembrie, în ședința Comitetului Executiv al PSD, Liviu Dragnea i-a anunțat pe social democrații că Guvernul Dăncilă va lansa un fond de investiții de 10 miliarde de euro dedicat exclusiv administrației locale. Întrebat de unde vor veni acești bani, Dragnea a răspuns: „Din România”. La vremea respectivă, premierul Viorica Dăncilă preciza că acest fond de investiții va fi inclus în proiectul de buget pe 2019, pentru fiecare localitate în parte, cu două proiecte. Anunțul făcut de președintele PSD a venit în contextul în care Guvernul avea deja probleme cu elaborarea proiectului de buget pe 2019 în ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB.

Totodată, la finalul lunii decembrie Guvernul a emis „ordonanța lăcomiei” care suprataxează banciile, companiile energetice și telecom. În OUG se motivează că „ținând cont că neadoptarea în regim de urgență a măsurilor fiscal-bugetare propuse: – ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice; deficitul bugetar în anul 2019 va depăși pragul de 3% din produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, ceea ce va avea ca principală consecință negativă declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv, aspect de natură a genera la rândul său alte consecințe grave pentru interesele României”.

Senatul și Camera Deputatilor urmau să se reuneasca în ultima decadă a lunii ianuarie, în sesiune extraordinară pentru dezbaterea proiectului bugetului de stat pe anul 2019.

Te-ar putea interesa și: