"Vom lansa împreună cu băncile noastre cardurile de masă Visa şi vom face pe acest domeniu pe care îl avem (carddemasa.ro – n. r.) promovarea şi informarea necesară pentru clienţii care vor alege să utilizeze aceste carduri de masă Visa pentru a înţelege, în primul rând, că acestea înlocuiesc tichetele de masă şi că acestea au o arie mai mare de folosire. Înainte nu erau acceptate în restaurante. Cardurile Visa sunt acceptate peste tot în reţeaua noastră", a spus Creţu.

El a precizat că nu vor mai fi probleme cu restul la cumpărături, dacă plata s-a făcut cu acel card de masă.

"Odată cu modificarea legii care permite acum şi aceste tichete electronice de masă, am reuşit să aducem şi în zona realităţii un comportament care era oarecum în afara legii. Ştim cu toţii că, anterior, legea permitea utilizarea unuia sau a două tichete de masă pe zi. Toată lumea plătea o dată sau de două ori cu câte 10 – 20 tichete de masă. Am făcut demersuri care s-au concretizat în modificarea acestei legi, astfel încât acum poţi să plăteşti oricât prin acest tip de instrument de plată şi să plăteşti fix, să nu mai stai: 'nu avem rest să vă dăm la tichete de masă, luaţi dumneavoastră ceva care nu vă foloseşte sau lăsaţi restul la noi'", a mai arătat oficialul Visa Europe.

SURSA: Agerpres