Cel mai inteligent om din lume se bănuiește a fi fost William James Sidis, cu un IQ estimat între 254 și 300. Sidis a absolvit Universitatea Harvard la vârsta de 11 ani și vorbea cursiv 26 de limbi. Motivul pentru care numele său a rămas aproape necunoscut publicului larg este că a murit la numai 46 de ani, fiind angajat ca un mărunt funcționar în administrația orașului New York.
O inteligență cu mult peste medie nu garantează succesul în viață, cu atât mai puțin în afaceri. Se pare că ceea ce contează mai mult este așa-numita inteligență emoțională. Mai precis, este vorba despre capacitatea de a înțelege și de a controla atât propria stare emoțională, cât și emoțiile celorlalți. Deși denumirea de inteligență emoțională nu-i aparține, aceasta a fost făcută celebră de către jurnalistul Daniel Goleman, autor al cărții cu același nume. Goleman consideră că intelgența emoțională – spre deosebire de IQ – poate fi educată și crescută prin exercițiu. El mai susține, de asemenea, că inteligența emoțională este sursa a 67% din aptitudinile necesare pentru leadership și management. Astfel, aceasta contează de două ori mai mult decât inteligența nativă în obținerea rezultatelor pentru funcțiile de conducere.