Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) se va reuni, sâmbătă, pentru a dispune măsurile care se impun, având în vedere trecerea Capitalei în zona roșie, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu-Ţipişcă
Capitala a intrat vineri în scenariul roșu
Din păcate, Capitala a depășit 3 la mie, urcând la 3,05. Acum, potrivit reglementărilor, restaurantele ar urma să se închidă la interior, la fel și cinematografele, teatrele, sălile de jocuri de noroc.
Totul depinde de ce va decide Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU).
Ministerul Educației a dat ordin
Potrivit acestuia, în scenariul roșu rămân deschise creșele și grădinițele și merg la școală doar copiii din clasele 0-4.
Nici situația pe lângă București nu e așa bună
19 localităţi din judeţul Ilfov sunt în scenariul roşu, după ce au depăşit coeficientul de infectare de 3 la mia de locuitori. Vineri, au intrat în scenariul roșu și Copăceni, Dărăşti şi Dragomireşti.
Alte localități: Baloteşti, Berceni, Bragadiru, Chiajna, Ciorogârla, Clinceni, Copăceni, Corbeanca, Cornetu, Dărăşti, Dobroieşti, Domneşti, Dragomireşti Vale, Măgurele, Otopeni, Popeşti Leordeni, Ştefăneştii de Jos şi Voluntari.
„Avem următoarele măsuri: interzicerea activităţii pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare a produselor alimentare, a băuturilor alcoolice şi nealcoolice de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor. Se interzice activitatea operatorilor economici care sunt licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc”, a declarat Daniel Zamfir.
• CHINA tocmai a pus pe jar toată Planeta! Zona în care a trimis zeci de avioane de luptă: Se pregătesc de război
• Cea mai mare LOVITURĂ pentru Bill Gates abia acum urmează. Miliardarul nici nu vrea să vorbească despre asta
• Schimbare majoră pentru talonul de PENSIE! Anunț de ultim moment pentru pensionarii din România
• China se pregătește să DEZLĂNȚUIE cea mai mare amenințare pentru Occident
• UNGURII, la un pas să ne ia ARDEALUL! Adevărul incredibil care a ieșit la iveală abia acum