"România ca destinaţie investiţională merge în siajul regiunii", a declarat Doru Lionăchescu, preşedintele Capital Partners.

El semnalează că nu trebuie "să cădem în capcana" de a considera că România e "interesantă în sine", dar previzionează că 2016 va fi un an mai bun decât 2015 în ce priveşte creşterea economic, investiţiile, consumul.

Un avantaj care ne-ar putea aduce un aflux de investiţii străine îl reprezintă, în viziunea lui Lionăchescu, măsurile de relaxare fiscală adoptate în ultimele luni, iar "pericolul" ar fi ca în "efuziunea" cu majorarea salariului minim şi scăderea taxelor, "să ne trezim cu o corecţie bugetară pe la jumătatea anului viitor".

Preşedintele Capital Partners apreciază că ne aflăm într-un context favorabil, politicile de relaxare adoptate de BCE, Fed şi băncile central din Japonia şi China generând lichiditate în pieţe.

Mihaela Mitroi, partener PwC, a spus, în cadrul emisiunii, că "am fost destul de atractivi în ultima perioadă" ca urmare a măsurilor fiscale. "Trebuie să ne asigurăm că vom avea parte de stabilitate şi predictibilitate, că aceste măsuri nu vor fi stopate, pentru că toată lumea vorbeşte de planuri de business cel puţin pe termen mediu", a arătat Mitroi.

La rândul său, Mamas Koutsoyannis, consulul onorific al Ciprului în România, a arătat că toţi potenţialii investitori îşi rezervă un minim de predictibilitate de 3-4 ani. "Pentru ca economia să fie atractivă, trebuie să arătăm că avem un sistem politic stabil. Economiile lor deja au depăşit etapele acestea, ei se află într-o fază unde ştiu ce se va întâmpla peste unul sau doi ani", a spus Koutsoyannis, referindu-se la statele occidentale.

Vizionaţi integral emisiunea Capital TV de vineri, 18 decembrie 2015.


Te-ar putea interesa și: